x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Armatorii portuari fluviali din Tulcea se pregătesc de protest

Armatorii portuari fluviali din Tulcea se pregătesc de protest

11 Feb 2016   •   14:55
Armatorii portuari fluviali din Tulcea se pregătesc de protest
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Asociaţia 'Delta' a armatorilor şi operatorilor portuari fluviali din judeţul Tulcea anunţă că va recurge la acţiuni de protest dacă Administraţia Porturilor Dunării Maritime din (APDM) Galaţi nu-şi va schimba politica de tarifare a serviciilor oferite societăţilor care au pontoane de acostare pe faleza oraşului Tulcea.

'Cred că va fi un protest, dar în Adunarea Generală de astăzi (joi, n.red.) nu s-a luat o decizie în acest sens. Din experienţă, mă îndoiesc că APDM Galaţi va renunţa la modul actual de tarifare', a declarat, pentru AGERPRES, la finalul şedinţei, vicepreşedintele asociaţiei 'Delta', Ioan Cristea.

Aproape 26 de persoane care reprezintă operatori portuari din municipiu au participat joi la Adunarea Generală a asociaţiei, în timpul reuniunii acestea criticând Ordinul ministrului Transporturilor nr 1.192/2015 privind modul de organizare şi exploatare a infrastructurii din Portul Tulcea, administrarea acesteia fiind asigurată de APDM Galaţi.

În rezoluţia adoptată de membrii asociaţiei, armatorii portuari fluviali solicită revenirea de urgenţă la modul de tarifare din anul 2015 şi renunţarea la sistemul de creştere a tarifelor prin hotărâri ale Consiliului de Administraţie al instituţiei din judeţul vecin, aceştia intenţionând să sesizeze Corpul de control al ministrului Transporturilor privind activitatea APDM.

'În cazul nesoluţionării problemelor divergente, vom analiza în ce măsură se impun şi alte acţiuni ale armatorilor şi operatorilor portuari ca forme de protest împotriva conducerii APDM', se arată în rezoluţia adoptată de Adunarea Generală a asociaţiei 'Delta'.

Pe lângă schimbarea sistemului de tarifare considerat de armatori drept 'nesimţit', aceştia mai solicită modificarea ordinului nr 1.192/2015, astfel încât să aibă drept de preempţiune în licitaţia pe care o impune actul normativ pentru locurile de acostare din port.

La finele anului trecut, directorul APDM Galaţi, Luigi Ciubrei, s-a întâlnit cu reprezentanţii operatorilor turistici şi ai armatorilor portuari din judeţul Tulcea pentru a discuta pe marginea problemelor ridicate de ordinul ministrului Transporturilor, o decizie privind solicitările operatorilor urmând să fie luată până la finele acestei luni de Consiliul de Administraţie al instituţiei din Galaţi.

Operatorii turistici tulceni au acţionat în instanţă actul normativ, iar potrivit vicepreşedintelui Asociaţiei Patronatului în Turismul din Delta Dunării, Dragoş Cătălinoiu Gociman, procesul se află în etapa de mediere.

De mai mulţi ani, operatorii turistici şi armatorii fluviali au criticat atât calitatea serviciilor, cât şi tarifele percepute de APDM Galaţi pentru serviciile oferite în Portul Tulcea, susţinând că 60% din veniturile instituţiei provin doar din închirierea locurilor de acostare din municipiu. AGERPRES

×