x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A fost ridicat sechestrul de pe conturile unor firme controlate de Sebastian Ghiţă

A fost ridicat sechestrul de pe conturile unor firme controlate de Sebastian Ghiţă

07 Iul 2015   •   19:42
A fost ridicat sechestrul de pe conturile unor firme controlate de Sebastian Ghiţă

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis marţi ridicarea sechestrului asigurător pus de procurorii DNA pe conturile a şase firme controlate de deputatul Sebastian Ghiţă.

Este vorba de SC 360 Revolution SRL, SC Asesoft Internaţional SA, SC Ridzone Computers SRL, SC Q Net Internaţional SRL, SC Studio Harry SRL şi SC A&S World Travel SRL.

Instanţa a admis contestaţiile formulate de aceste firme împotriva ordonanţei din 24 iunie 2015 emisă de procurorii DNA-Serviciul Teritorial Ploieşti.

Judecătorii au desfiinţat, în parte, ordonanţa procurorilor şi au înlăturat luarea măsurii asiguratorii constând în indisponibilizarea sumelor existente în conturile bancare, precum şi a popririi sumelor ce urmează a fin încasate în conturile firmelor.

Tot în dosarul deschis de procurori lui Sebastian Ghiţă, magistraţii au ridicat sechestrul pus pe conturile bancare şi acţiunile deţinute de Radu Bogdan Nedelcu şi Bogdan Padiu

Decizia este definitivă.

×
Subiecte în articol: sebastian ghita sechestru asigurator