x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ABUZ INCREDIBIL! Judecători și procurori conlucrează ca să-l „facă” pe un jurnalist de investigații incomod

ABUZ INCREDIBIL! Judecători și procurori conlucrează ca să-l „facă” pe un jurnalist de investigații incomod

de Robert Veress    |    06 Feb 2013   •   19:45
ABUZ INCREDIBIL! Judecători și procurori conlucrează ca să-l „facă” pe un jurnalist de investigații incomod
Sursa foto: Narcis Daju
Jurnalistul de investigații Narcis Daju, director al Ziarului de Investigatii GORJNEWS, este supus, de luni de zile, unor abuzuri incalificabile din partea unor procurori și judecători gorjeni, care încearcă din răsputeri să-l intimideze. Motivul destul de transparent al abuzurilor este o serie de articole referitoare la iregularitățile de la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, unde Encescu Florin, președintele Tribunalului Gorj, este profesor.
Într-o petiție adresată minitrului Justiției, procurorului general, președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și președintelui CSM, Daju demonstrează, cu acte, că i-au fost interceptate ilegal convorbirile telefonice și mailurile timp de trei luni, inclusiv comunicațiile de pe un telefon care aparținea unui post de televiziune, fiind accesate, astfel, datele personale ale miilor de telespectatori ce au apelat acel număr sau au trimis sms-uri. Daju, director de ziar și realizator al unei emisiuni televizate, folosea acel telefon doar timp de o oră pe săptămână și exclusiv pentru a lectura sms-urile primite în timpul emisiunii tv.
Interceptările au dovedit completa onestitate a jurnalistului și, totuși, au continuat, făcându-se terci Codul Penal și Codul de Procedură Penală. Mai mult, fiindcă așa nu au reușit să-l „dovedească”, procurorii și judecătorii i-au aranjat lui Daju un dosar de urmărire penală, pe motiv că acesta a refuzat să-și devoaleze sursele care au stat la baza investigațiilor având ca obiect Universitatea „Constantin Brâncuși”.
Narcis Daju nu a fost înștiințat că a fost interceptat, așa cum legea o impune, ceea ce ridică suspiciunea de tentativă de mușamalizare a ilegalităților.
Protestului public al jurnalistului s-a raliat Active Watch – Agenția de Monitorizare a Presei, care a cerut acelorași autorități cărora li s-a adresat și Narcis Daju să investigheze temeinic acest grav atentat la libertatea presei și la statul de drept.

Vezi aici petitia lui Narcis Daju.

Vezi aici document - încheierea Tribunalului Gorj

Vezi aici document - răspunsul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj

Vezi aici document - răspunsul Tribunalului Gorj (1)

Vezi aici document - răspunsul Tribunalului Gorj (2)

Vezi aici petiția Active Watch



×