Franţa îşi comemorează morţii din zborul AH5017, prin trei zile de doliu naţional, scrie AFP. Drapelele au fost coborâte în bernă luni, la toate instituţiile publice din Franţa, iar preşedintele François Hollande a prezidat o nouă reuniune la Palatul Elysée, consacrată tragediei de săptămâna trecută, în care statul francez a suferit mai mult de cincizeci de pierderi.
Decizia de a coborî drapelul în bernă a fost luată, sâmbătă, de preşedintele Hollande. Acesta şi-a exprimat solidaritatea faţă de familiile victimelor implicate în accident şi a anunţat că trupurile tuturor celor morţi vor ajunge în Franţa.
Rudele celor care au murit vor fi însoţite, la cerere, la locul unde s-a produs catastrofa. Acolo, autorităţile au promis că vor ridica un monument comemorativ, care să amintească tuturor că, în acel loc, şi-au pierdut viaţa 118 persoane.
În accidentul din Mali, de săptămâna trecută, când un avion al companiei Air Algérie s-a prăbuşit, şi-au pierdut viaţa 118 persoane. Dintre acestea, cincizeci şi patru erau persoane de origine franceză. Zilele trecute, au fost găsite cele două cutii negre ale avionului, care au fost transferate, duminică, în capitala statului Mali - Bamako, de unde au fost trimise în Franţa.