x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Casa de Pensii: Declaraţiile DDA se depun o dată şi se corectează dacă veniturile scad sub 5 salarii

Casa de Pensii: Declaraţiile DDA se depun o dată şi se corectează dacă veniturile scad sub 5 salarii

25 Aug 2010   •   00:00

Persoanele care obţin venituri din activităţi independente, inclusiv drepturi de autor, au obligaţia de a depune câte o declaraţie o singură dată la Casa de Pensii, Agenţia pentru Şomaj şi Casa de Asigurări de Sănătate, urmând să depună alte declaraţii dacă veniturile scad sub 5 salarii medii brute, relatează Mediafax.



Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Doina Pârcalabu, a făcut aceste precizări în urma întrevederii premierului Emil Boc cu reprezentanţii Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori (ANUC), la care au mai fost prezenţi vicepremierul Marko Bela şi miniştrii Culturii şi Finanţelor, Kelemen Hunor şi, respectiv, Sebastian Vlădescu.

"Poblemele pe care le-am identificat în aceste zile au fost legate de faptul că aceste persoane sunt plimbate de la un ghişeu la altul. Trebuie spus că în toate instituţiile, nu numai în România, declararea se face într-un loc, iar plata se face într-un alt loc, este principiul separării operaţiunilor. În mod normal, în momentul în care se depune, şi declaraţia se depune o singură dată, la cele trei instituţii, pentru a fi luată acea persoană în evidenţă şi introdusă în bazele de date care sunt gestionate la fiecare dintre cele trei instituţii, şi vor plăti în luna următoare. Dacă fac obiectul plăţii lunare, vor fi identificate mult mai uşor pe baza codului numeric personal şi vor avea numai obligaţia de plată", a spus Pârcălabu.

Ea a adăugat că, după ce contribuabilii declară veniturile din activităţi independente, ei nu vor fi obligaţi să completeze alte declaraţii decât dacă veniturile lor scad sub plafonul celor cinci salarii medii brute pe economie.

"Sunt obligaţi să facă corecturile necesare în momentul în care veniturile pe care le-au declarat iniţial în declaraţia iniţial depusă suportă modificări. Nu vor face obiectul notificării în situaţia în care acele venituri nu scad sub plafonul dat de nivelul celor cinci salarii medii brute pe economie", a explicat Pârcălabu.

×
Subiecte în articol: observator