x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cel mai mare protest din istoria României. Mitingurile continuă

Cel mai mare protest din istoria României. Mitingurile continuă

de Cristian Anton    |    07 Feb 2017   •   08:17
Cel mai mare protest din istoria României. Mitingurile continuă
Sursa foto: Andreea Alexandru/AP

Românii continuă să protesteze împotriva puterii, chiar dacă din tabere diferite şi mult disproporţionate numeric. Câteva sute de manifestanţi au strigat ieri în faţa Palatului Cotroceni sloganuri împotriva preşedintelui Klaus Iohannis şi în sprijinul premierului Sorin Grindeanu. La închiderea ediţiei, alte câteva de persoane începeau să se adune, pentru a şaptea zi consecutiv, în faţa Guvernului. Asta după ce, pe 5 februarie, în Piaţa Victoriei a avut loc cel mai mare protest din istoria României, cu aproape 300.000 de oameni care au manifestat împotriva Executivului.

Cei aproximativ 400 de manifestanţi de la Palatul Cotroceni au cerut demisia preşedintelui Klaus Iohannis şi au scandat mesaje de genul "DNA să vină să te ia", "Jos Iohannis", "PNL şi USR, aceeaşi mizerie”, "Vrem guvern democrat", "Ghinion, am ieşit şi noi", "Grindeanu, nu te lăsa, noi suntem de partea ta", "Ne-am săturat, te vrem suspendat" şi "Jos Kovesi", afişând pancarte pe care scria "Iohannis, trădător de ţară" sau "Iohannis, dictator, piroman". Tot ieri, simpatizanţii PSD anunţau proteste în Piteşti în acelaşi loc în care se adună manifestanţii antiguvern, dar Jandarmeria le-a interzis demersul, atragându-le atenţia că vor săvârşi o infracţiune.

Oamenii din Piaţa Victoriei au făcut toată ziua zgomot cu tobe, vuvuzele, fluiere, au scandat împotriva Guvernului, au fluturat drapelul României şi al UE, au agitat pancarte cu mesaje antiguvernamentale şi anti-PSD şi au intonat Imnul Naţional. A fost ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor de la Revoluţia din 1989 şi de la incendiul din Colectiv. 

De asemenea, un grup de zece persoane a protestat la Botoşani împotriva preşedintelui Iohannis. Pe de altă parte, unele organizaţii PSD au anunţat că nu vor organiza mitinguri de susţinere a guvernului, în timp ce liderul social-democrat din Vaslui susţine că programează un protest anti-Iohannis la care vor participa 10.000 de persoane.

Sute de mii de oameni în stradă

La rândul lor, protestarii antiguvern s-au adunat pentru a şaptea zi consecutivă în mai multe oraşe din ţară. La Vaslui, protestatarii au ridicat lampioane ale democraţiei, încercând astfel să recreeze momentul realizat duminică în Piaţa Victoriei, unde zeci de mii de persoane au creat un efect impresionant, aprinzându-şi în acelaşi timp lanternele telefoanelor. Manifestanţii de la Guvern au anunţat că nu renunţă la proteste, chiar dacă Executivul a abrogat OUG 13, pentru a sancţiona astfel abuzul acestuia şi cerând demisia cabinetului condus de Sorin Grindeanu. Timp de o săptămână, peste 100.000 de oameni s-au strâns zilnic în Piaţa Victoriei, apogeul fiind atins duminică, când cele aproape 300.000 de persoane prezente au realizat cel mai mare protest din istoria României. Acestora li s-au alăturat alte 350.000 de persoane care au protestat în zeci de oraşe din ţară: Cluj-Napoca, Sibiu şi Timişoara.

Imaginile de la manifestările de duminică din Piaţa Victoriei sunt impresionante pentru orice observator

×