x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CFR SA vrea să închirieze spaţiile din gări marilor lanţuri de magazine

CFR SA vrea să închirieze spaţiile din gări marilor lanţuri de magazine

19 Aug 2010   •   00:00

CFR SA vrea să închirieze spaţiile din 15 gări unor lanţuri mari de magazine, urmând să fie disponibile fast-food-uri, restaurante, farmacii, librării, florării şi unităţi bancare, pe o suprafaţă reprezentând 30% din cea a staţiilor, a declarat directorul general al companiei, Emil Sabo, citat de Mediafax.



"Am elaborat un ghid de bune practici comerciale pe modelul căilor ferate din Germania în care am identificat proceduri de închiriere şi gestionare a spaţiilor din gări. Vrem să licităm pentru gările din primele 15 oraşe ca număr de locuitori, spaţiile în lanţ şi pe calupuri. Căutăm firme mari care oferă o calitate mai bună şi dau un alt aspect gării şi din punct de vedere al curăţeniei", a spus Sabo.

El a spus că restul suprafeţelor din gări vor fi închiriate în continuare şi firmelor mici.

Directorul CFR SA a explicat că nu pot fi scoase la licitaţie toate cele 15 gări deodată, deoarece pentru unele dintre acestea există contracte de închiriere aflate în derulare, astfel că vor fi licitate pachete de câte trei sau patru staţii.

Totodată, Sabo a spus că a elaborat un ghid de bune practici şi pentru şefii de gară care vor avea în responsabilitate să schimbe aspectul clădirii.

×
Subiecte în articol: observator