x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dispărutul Ghiţă a apărut din senin la TV

Dispărutul Ghiţă a apărut din senin la TV

de Marius Gîrlașiu    |    29 Dec 2016   •   08:46
Dispărutul Ghiţă a apărut din senin la TV
Sursa foto: ILIE BUMBAC / AGERPRES FOTO

Dat dispărut din 21 decembrie, fostul deputat Sebastian Ghiţă a apărut, ieri, pe nepusă masă, într-o înregistrare difuzată de către RTV, televiziunea pe care o controlează. Ghiţă a vorbit despre legăturile sale cu Laura Codruţa Kovesi şi a prezentat mai multe documente, susţinând că acestea ar fi e-mail-uri care ar incrimina-o pe şefa DNA.

 

Înregistrarea difuzată ieri la prânz de RTV ar fi fost lăsată în urmă cu o săptămână la redacţia televiziunii, înainte ca fostul deputat Sebastian Ghiţă să se evapore ca prin minune de sub ochii autorităţilor. La începutul înregistrării, în care apare la un birou, Ghiţă spune că dacă aceste imagini au început să ruleze, “lucrurile nu mai sunt bine deloc”. “S-a încercat deja şi poate că se va reuşi zdrobirea voinţei românilor şi întoarcerea votului pe care aceştia l-au dat masiv în favoarea dezvoltării, unor oameni care să construiască şi să dezvolte România. DNA e instrumentul folosit de mai-marii zilei şi de către interesele străine pentru a zdrobi votul românilor", susţine Ghiţă în înregistrare. El a reluat şi afirmaţiile conform cărora i s-ar fi cerut să furnizeze date despre Liviu Dragnea pentru a-i fi lăsată familia în pace. În material, Ghiţă a prezentat câteva e-mail-uri printate cu adresa cucuveauamov@gmail.com, despre care susţine că îi aparţine Codruţei Kovesi. Liderul PRU spune că pe această adresă i-ar fi trimis şefei DNA un e-mail cu seriile bancnotelor folosite de el însuşi în timpul flagrantului de la Realitatea TV. “Vreau să o întreb pe doamna Kovesi dacă îşi mai aduce aminte de petrecerea restrânsă din vila de la Sinaia în care dânsa cu domnul Dâncu şi cu mine chefuiam cu lăutarii şi cântam La Chilia în port, varianta pentru statul de drept”, a mai spus Ghiţă.

 

Ghiţă susţine că s-a întâlnit cu şefa DNA “minim de două ori pe săptămână, din 2010 până în 2014”, iar la unele dintre aceste întâlniri participau doar “generalul Coldea, Kovesi şi un şef al staţiei CIA din România”. Ghiţă a avansat şi două nume: Karl Schwab, "fostul şef al doamnei Kovesi", şi Eric Easley, "poate actualul şef al doamnei Kovesi”

 

Poliţia de Frontieră susţine că până în prezent nu există date care să confirme că Sebastian Ghiţă ar fi ieşit din ţară.

×
Subiecte în articol: sebastian ghita