x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Emilian Eva, cel care a instrumentat Dosarul „Telepatia”, spăla dosare . Procurorul- dealer, reținut de DNA

Emilian Eva, cel care a instrumentat Dosarul „Telepatia”, spăla dosare . Procurorul- dealer, reținut de DNA

09 Iul 2015   •   22:45
Emilian Eva, cel care a instrumentat Dosarul „Telepatia”, spăla dosare . Procurorul- dealer, reținut de DNA

Emilian Eva, procurorul care a instrumentat Dosarul „Telepatia”, a fost reţinut de DNA pentru luare de mită, spălare de bani, fals în declaraţii şi operaţiuni financiare incompatibile cu statutul de magistrat.

Emilian Eva şi-a început activitatea infracţională, potrivit procurorilor DNA, anul trecut, atunci când a promis unui medic acuzat de luare de mită şi fals că îl scapă de închisoare dacă îi tratează în mod preferenţial o rudă internată în spital. La patru zile de la repartizarea dosarului medicului la Emilian Eva, acesta a dat dispoziţie să se claseze cauza penală. Pentru că l-a scăpat de puşcărie, Emilian Eva a pretins de la medic şi alte bunuri, printre care şi 57 de tablouri. Procurorul a vândut tablourile în numele medicului, pretinzând un comision de 16.000 de euro. De asemenea, Eva a plătit 1.000 de lei pe un tablou evaluat la 2.000 de lei, primind în plus două tablouri cu titlu gratuit, plus un împrumut de 20.000 de euro de la medic, care nu a mai fost restituit. De la acest punct, procurorul a căpătat gust pentru tranzacţiile cu tablouri. În intervalul august 2014 - iunie 2015, Emilian Eva a tranzacţionat sau a intermediat tranzacţionarea a peste 200 de picturi, cu o valoare de piaţă de aproximativ 300.000 de euro, deşi calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerţ. Anul trecut, Emilian Eva a fost sancţionat de Consiliul Superior al Magistraturii cu diminuarea indemnizaţiei cu 20% pe o perioadă de cinci luni, pentru modul în care a anchetat un dosar de corupţie al unor interlopi ieşeni, considerându-se că şi-a exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Toată această activitate nu a fost trecută în declaraţia sa de avere din 2015, procurorii DNA descriind situaţia ca fiind în „totală contra-dicţie” cu statutul real al averii procurorului. Cum s-a remarcat procurorul Eva Procurorul Emilian Eva s-a făcut remarcat pe vremea când instrumenta dosarul ICA, prin emiterea celebrei fraze din rechizitoriu: „Toţi cei implicaţi (...) au acţionat în interesul Grivco SA din considerente telepatice ori din necunoaştere sau prostie”, moment din care dosarul a devenit cunoscut şi sub titulatura de Dosarul „Telepatia”. Pentru a scoate un prejudiciu uriaş în acest dosar, DNA a ignorat valoarea activelor ICA din 2003 - data privatizării, care era de doar 3,2 milioane dolari. Mai exact, în Raportul de expertiză încropit de DNA în 2008 s-a umflat prejudi-ciul la 60 de milioane de euro, prin raportare la preţurile activelor ICA din 2008 - data expertizei şi printr-o formulă de calcul total greşită. Surse judiciare spun că printre tablourile pe care Emilian Eva le-a tranzacţionat, unele dintre ele pe site-uri precum OLX, s-ar fi numărat şi falsuri. Acestea ar fi provenit de la medicul pe care Eva l-a scăpat de puşcărie.

 

×
Subiecte în articol: Emilian Eva