x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ghiță licitează singur și câștigă 33 milioane de la UE

Ghiță licitează singur și câștigă 33 milioane de la UE

de Cristian Anton    |    31 Mai 2016   •   12:29
Ghiță licitează singur și câștigă 33 milioane de la UE
Sursa foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Una din firmele apropiate de Sebastian Ghiţă, Teamnet International SA Ploieşti, a câştigat un contract de peste 33 de milioane lei din fonduri europene, de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în urma unei licitaţii „acerbe”, la care a fost singura participantă. Este a treia înţelegere de acest gen între cele două părţi, de pe urma cărora societatea înfiinţată de deputatul Ghiţă a încasat aproape 70 de milioane de lei.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a atribuit pe 11.05.2016 un contract privind „Actualizarea continuă şi mentenanţa software-ului integrat al AFIR, în vederea implementării eficiente a PNDR 2014-2020”, în valoare de 33.614.391 lei, fără TVA. Banii vin de la Uniunea Europeană, prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2014 - 2020- Măsura de Asistenţă Tehnică. Beneficiară a fost singura participantă la licitaţie, Teamnet International SA Ploieşti, firmă deţinută până în 2012 de către Sebastian Ghiţă. Dovadă a faptului că deputatul controlează încă societatea este sechestrul pus anul trecut de DNA asupra conturilor a 51 de firme, printre care şi Teamnet International, într-unul din dosarele de corupţie care-l vizează pe demnitar. Ulterior, Curtea Supremă a ridicat sechestrul, iar urmarea a fost, iată, cât se poate de benefică pentru firma lui Ghiţă.

Contracte de 1,2 miliarde lei

Teamnet International se află la al treilea contract cu AFIR. În ianuarie 2013, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), după cum se numea atunci, atribuia firmei lui Sebastian Ghiţă un contract pentru servicii similare IT în valoare de 31.344.270 lei, iar în decembrie 2011 îi oferea o altă înţelegere, de 3.583.000 lei. În ambele cazuri, vorbim tot de fonduri europene, derulate prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2007-2013 – Măsura de Asistenţă Tehnică. Companiile controlate de Sebastian Ghiţă au primit în ultimii ani, de la ministere, servicii de informaţii sau regii peste 350 de contracte, în valoarea de circa 1,2 miliarde lei.

Ghiță a avut parte de o primăvară darnică în contracte cu statul. Cu mai puțin de o lună înainte de înțelegerea cu AFIR, pe 20 aprilie, Teamnet International semna un acord cadru şi cu Ministerul Apărării – UM 02415 Bucureşti. Firma deputatului va livra armatei diverse tipuri de routere, în valoare de 899.000 lei, fără TVA.

Teamnet International a declarat pentru anul 2014 o cifră de afaceri de 338.077.465 lei şi un profit net de 14.239.870 lei, cu 207 angajaţi.

Sebastian Ghiţă este cercetat în patru dosare de DNA. Deputatul este acuzat de dare de mită, şantaj, două infracţiuni de folosire, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, cumpărare de influenţă şi conducerea fără permis. Într-un  singur dosar, prejudiciul adus statului este de 35 milioane de euro.

×