Patronul clubului Viitorul Constanţa, Gheorghe Hagi, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că nu va deţine nicio funcţie în cadrul FRF, în cazul în care cumnatul său, Gheorghe Popescu, va câştiga alegerile din 5 martie.
"Eu nu o să am nicio funcţie, pentru că am un club căruia trebuie să îi port grija în continuare. Nea Puiu răspunde de partea tehnică, eu voi fi doar un colaborator al lui în ceea ce priveşte această strategie de copii şi juniori la nivel naţional. Eu acum cinci ani am investit în copii şi juniori, am băgat foarte mulţi bani în infrastructură, am creat un mediu foarte bun. Acum cinci ani am selectat copii şi după patru-cinci ani am câştigat toate campionatele la copii şi juniori", a spus Hagi.
Gheorghe Hagi a afirmat că va lucra ca voluntar în cadrul FRF, dorindu-şi doar dezvoltarea fotbalului românesc. "Nu sunt aici ca să caut o funcţie. Eu voi fi voluntar, nu o să fiu plătit de federaţie, eu doar îmi dau cu părerea, că cică mă cam şi pricep, pentru că am devenit cel mai bun la copii şi juniori. Am un proiect şi nu îl las, pentru că am investit foarte mult, şi bani, şi neuroni. Eu sunt aici ca să îl sprijin pe Gică şi sunt convins că va reuşi. În România, din 5 martie vom crede cu toţii că se poate", a completat Hagi.
Fostul internaţional este de părere că jucătorii români trebuie învăţaţi încă din perioada junioratului să aibă o mentalitate de învingători, dar să şi obţină performanţe la categoriile de vârstă inferioare. "Trebuie să ne gândim la performanţă, trebuie să ajungem să facem performanţă. Eu cred că fotbalul românesc nu reprezintă numai echipa naţională. Trebuie să ajungem să creăm campioni la juniori. Dacă nu creăm campioni la juniori, nu o să avem campioni la echipa mare. Probabil că unul dintre motivele pentru care nu am ajuns campioni mondiali este că nu am câştigat la juniori. Ca să fii campion mondial sau european trebuie să fii campion la juniori. Probabil că ăsta a fost minusul nostru", a subliniat Hagi.