Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, şi-a dat demisia din Guvern. Demisia vine după declaraţiile revoltătoare ale ministrului Ioan Rus faţă de românii care muncesc în străinătate. Într-un interviu, ministrul Transporturilor a declarat referitor la cei din diaspora:, „Copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă".
Victor Ponta a postat pe Facebook un mesaj în care îşi exprimă regretele pentru declaraţiile lui Ioan Rus.
"Regret situatia generata de declaratiile dlui Ioan Rus! Acesta si-a asumat raspunderea si mi-a prezentat demisia din functia de ministru! Am acceptat demisia si saptamana viitoare vom discuta despre inlocuitorul la acest portofoliu!"
După declaraţiile pe care le-a făcut la un post de televiziune jignind românii plecaţi peste hotare, ministrul Ioan Rus a susţinut în direct la Antena 3 că îi va cere premierului să îi accepte demisia. Asta după ce ministrul a precizat de mai multe ori că a avut intenţii bune când a făcut declaraţiile jignitoare.
"Pentru cei care s-au simţit jigniţi de treaba asta îmi cer scuze. A fost nefericită formularea. Absolut nefericită...Nu am etichetat pe nimeni. Declaraţia mea a fost în sens pozitiv. " a spus Rus.
Întrebat "cine sunt curvele şi cine sunt golanii" la care s-a referit aseară, Rus a explicat: "Uni dintre cei care au rămas acasă şi pe care îi vedem şi la televizor în situaţii dramatice."
A spus că vrea să îşi depună demisia, dar nu ştie când. "Eu am de rezolvat câteva chestiuni şi am să cer eventual chiar primului ministru să îmi accepte demisia. Ce să zic altceva...Deci eu am făcut o declaraţie în sens pozitiv. Dacă a ieşit prost sau foarte prost, pentru toţi cei care se simt jigniţi îmi cer scuze. De aici încolo să vedem ce e de făcut. "
''România are 3 milioane de oameni să zicem, din forţa activă, în acest moment în Occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia, copiii se fac golani acasă şi nevastă-sa curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate'', a declarat Ioan Rus.
Ulterior, ministrul Rus a transmis un comunicat de presă în care şi-a cerut scuze şi a susţinut că formularea folosită este o ''generalizare artistică, o licenţă''.
''Îmi cer scuze dacă prin formularea aleasă am jignit pe cineva, dar intenţiile mele au fost de a semnala o situaţie gravă cu care se confruntă multe familii de români, fără să-i jignesc, ci chiar compătimindu-i. Am făcut referire la destrămarea familiilor şi la copiii lăsaţi în grija bunicilor ori a altor rude, ca urmare a faptului că părinţii lor au plecat să muncească în alte ţări în speranţa de a-şi construi un trai mai bun. Nu am dorit să aduc în niciun fel atingere demnităţii vreunei persoane prin acele declaraţii, ci doar să atrag atenţia asupra preţului mare pe care-l plătesc mii de români care au ales să plece să muncească în străinătate. Am dorit, totodată, să le transmit celor plecaţi departe de casă că, în viitorul apropiat, mulţi dintre aceştia şi-ar putea găsi un loc de muncă în ţară, pentru că România va avea nevoie de forţă de muncă, de specialişti în domeniul construcţiilor, odată ce vor fi demarate proiectele de infrastructură prevăzute de Master Planul General de Transport'', a declarat ministrul Rus în comunicatul citat.