x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Liderii ceferiştilor se întâlnesc mâine, la Bruxelles, cu reprezentanţii CE

Liderii ceferiştilor se întâlnesc mâine, la Bruxelles, cu reprezentanţii CE

05 Mai 2009   •   00:00

Problemele grave din sistemul feroviar de la noi din ţară vor fi dezbătute la Bruxelles mâine de liderii sindicatelor din CFR cu reprezentantul Directoratului general pentru energie şi transport al Comisiei Europene (CE), Jonathan Scheele, potrivit liderului sindical, Gheorghe Popa. Întâlnirea este organizată la solicitarea Confederaţiei sindicale Meridian.



Liderii de sindicat vor înainta Comisiei Europene petiţia adresată Guvernului român şi scrisoarea deschisă adresată Preşedinţiei, Senatului, Camerei Deputaţilor, Guvernului, Ministerului Transporturilor, prin care cer rezolvarea situaţiei grave cu care se confruntă sectorul feroviar. "Vom prezenta CE situaţia investiţiilor în infrastructură, orientate cu precădere spre sectorul rutier, şi nu spre cel feroviar şi vom discuta cu oficialii europeni posibilităţile de modificare a unor criterii pentru ca fondurile europene destinate căii ferate să fie accesate cu o mai mare uşurinţă", a declarat Popa.

MITING
Sindicaliştii de la calea ferată au organizat săptămâna trecută un miting de protest în Bucureşti. Feroviarii au protestat pentru nesiguranţa locurilor de muncă respectiv intenţia conducerii Ministerului Transportului şi Infrastructurii de a disponibiliza peste 12.000 de salariaţi, fără protecţie socială. De asemenea, aceştia sunt îngrijoraţi de falimentarea sistemului feroviar şi punerea în pericol a siguranţei circulaţiei pe calea ferată prin subfinanţarea cronică a acesteia şi condiţiile precare de muncă.

×
Subiecte în articol: observator