Primele date ale anchetei privind cauza accidentului de pe Autostrada Soarelui, în care o adolescentă şi o femeie din Ucraina au murit şi alţi peste 50 de ucraineni au fost răniţi, indică faptul că şoferul autocarului răsturnat a respectat timpii de conducere şi de odihnă.
Conform Ministerului Transporturilor, la locului accidentului a fost prezentă şi o echipă de inspectori ISCTR, cărora anchetatorii le-au predat diagramele tahograf, scrie antena3.ro.
Citeşte şi ACCIDENT GRAV pe A2. Un autocar cu 53 de persoane, dintre care 18 copii, s-a răsturnat! Sunt morți și răniți grav
"Din verificarea acestora s-a constatat că acestea au fost introduse în aparatul tahograf în jur de ora 22.00 şi nu au fost constatate abateri cu privire la legislaţia cu privire la timpii de conducere şi de odihnă", a precizat Ministerul Transporturilor.
Reprezentanţii ministerului au mai arătat că, în cazul în care la locul accidentului au fost găsite şi înregistrările tahograf din zilele precedente, acestea au fost ridicate de poliţişti.
Autocarul în care se aflau 53 de ucraineni, adulţi şi copii, şi care se îndrepta spre Bucureşti s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02.00, pe Autostrada Soarelui. În urma accidentului, o adolescentă de 17 ani şi o femeie au decedat, 48 de persoane, dintre care 21 de copii, au fost trasportate la mai multe spitale din Capitală, iar trei au refuzat transferul spre unităţile medicale.