x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Procesiune cu cinstitele moaşte ale Sfinţilor Mucenici Eustaţie, Teopista, Agapie şi Teopist, organizată de parohia Iancu Vechi – Mătăsari din Bucureşti

Procesiune cu cinstitele moaşte ale Sfinţilor Mucenici Eustaţie, Teopista, Agapie şi Teopist, organizată de parohia Iancu Vechi – Mătăsari din Bucureşti

de Luminita Ciobanu    |    19 Sep 2013   •   18:29

Parohia Iancu Vechi-Mătăsari, organizează joi, 19 septembrie 2013, de la ora 18.00,  în pragul celui de-al doilea hram al Bisericii, o procesiune prin religioasă cu racla în care sunt păstrate cinstitele moaşte ale Sfinţilor Mucenici Eustaţie, Teopista, Agapie şi Teopist. Ceremonia religioasă se va desfăşura pe traseul: Strada Mătăsari (de la intersecţia cu Bulevardul Pache Protopopescu) – Bulevardul Ferdinand (intersecţia cu Liceul Iulia Haşdeu) – Şoseaua Mihai Bravu (până la Piaţa Iancului) – Bulevardul Pache Protopopescu (până la biserică). Procesiunea va fi urmată de slujba Vecerniei cu Litie (orele 18.30).

Sărbătorirea sfinţilor mucenici Eustaţie, Teopista, Agapie şi Teopist va continua vineri, 20 septembrie, cu slujba Utreniei (orele 8.00), Sfânta Liturghie (de la orele 9.30) şi slujba de pomenire a ctitorilor şi slujitorilor bisericii trecuţi la Domnul.

La sărbătoarea celui de-al doilea hram al bisericii Iancu Vechi-Mătăsari vor participa preoţi şi credincioşi de la parohiile învecinate.

Biserica parohiei Iancu Vechi – Mătăsari din b-dul Pache Protopopescu nr. 90 este singura biserică din Bucureşti care păstrează părticele din moaştele Sf. Mc. Eustaţie, ale soţiei sale, Teopista şi ale fiilor lor, Agapie şi Teopist, o familie creştină martirizată pentru credinţa în Hristos la Roma în jurul anului 122, în timpul împăratului roman Hadrian (117-138). Cei patru mucenici sunt prăznuiţi în fiecare an la 20 septembrie.

Potrivit documentelor din arhiva parohiei, părticele din moaştele Sfinţilor Mucenici Eustaţie, Teopista, Agapie şi Teopist, făcătorii de minuni, ocrotitorii familiei creştine, au fost aduse la biserica Iancu Vechi –Mătăsari în anul 1840 de către un credincios din Bucureşti, pe nume Mihai Zidaru, de la Baia (judeţul Suceava), prima cetate de scaun a Moldovei (secolul al XIV-lea). De atunci, acestea sunt păstrate ca un dar de mare preţ al bisericii Iancu Vechi-Mătăsari şi venerate cu evlavie. Reputaţi istorici români, între care menţionăm pe Nicolae Iorga (în lucrarea Inscripţii din bisericile României adnotate şi publicate, Bucureşti, 1905-1907), atestă existenţa moaştelor Sfinţilor Mucenici Eustaţie, Teopista, Agapie şi Teopist, făcătorii de minuni şi ocrotitorii familiei creştine,  la biserica Iancu Vechi- Mătăsari.

Sfântul Mare Mucenic Eustaţie a fost un vestit comandant în armata împăratului roman Traian (98-117) care, înainte de a se converti la credinţa în Hristos, se numea Plachida. În timpul unei vânători, Plachida a întâlnit o cireadă de cerbi pe care a început să o urmărească. La un moment dat, între coarnele unui cerb, a văzut strălucind chipul Mântuitorului Iisus Hristos pe Sfânta Cruce, iar o voce din cer i-a spus: Pentru ce mă goneşti Plachida? Eu sunt Hristos. Mergi la unul dintre preoţii mei care îţi va arăta calea pe care să o urmezi! Plachida a mers la un preot din Roma care i-a predicat învăţătura creştină, apoi a primit Taina Sfântului Botez împreună cu toată familia lui. El a fost botezat cu numele de Eustaţie, soţia sa a primit numele de Teopista, iar cei doi fii ai lor, Agapie şi Teopist. Nu peste multă vreme, Eustaţie şi-a pierdut averea, soţia sa a fost luată în robie, iar cei doi fii au fost răpiţi de fiare sălbatice. Sărac şi îndurerat, dar cu nădejde în Dumnezeu, Eustaţie a trăit cincisprezece ani într-un sat din Egipt ca păstor al oilor şi paznic al pământurilor unui om bogat. În urma unei înfrângeri pe câmpul de luptă, împăratul Traian şi-a adus aminte de viteazul său comandant Plachida pe care l-a rechemat la Roma. Pe drumul de întoarcere, cu ajutorul lui Dumnezeu, Eustaţie şi-a reîntâlnit soţia si pe cei doi fii. Datorită iscusinţei militare a Sfântului Eustaţie, împăratul Traian i-a învins pe duşmani şi i-a redat comandantului său demnitatea iniţială.

În timpul împăratului roman Hadrian (117-138), Eustaţie şi familia sa au avut din nou de suferit. Când a aflat că sunt creştini, împăratul i-a obligat să jertfească idolilor. Eustaţie, Teopista şi cei doi fii ai lor, Agapie şi Teopist, au refuzat, astfel că au fost aruncaţi în groapa leilor, care nu s-au atins de dânşii. Atunci, împăratul a poruncit să fie aruncaţi într-un cuptor de aramă înroşit. După moartea lor martirică, creştinii din Roma au luat cinstitele lor trupuri şi le-au îngropat după cuviinţă, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce este minunat întru Sfinţii Săi.


×