Procurorul Emilian Eva, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, autorul rechizitoriului din ”Dosarul Telepatia”, pe vremea în care activa la DNA, a fost sancţionat astăzi de CSM pentru comiterea a două abateri disciplinare, scrie Lumea Justiţiei.
Este vorba despre “manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei” şi “exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”. Secţia pentru procurori a decis sancţionarea lui Emilian Eva pentru abaterile disciplinare prevăzute de lit. a) şi lit. t) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Concret, Emilian Eva a fost sancţionat cu diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de cinci luni.
Iată comunicatul CSM:
“În şedinţa din data de 29 octombrie 2014, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a admis în parte acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Eva Emilian şi a admis actiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Călin Sorin Mihail, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Prin urmare, în temeiul prevederilor art. 100 lit. b din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, Secţia pentru procurori a aplicat domnului Eva Emilian sancţiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 5 luni, iar în temeiul art. 100 lit. a din acelaşi act normativ, a aplicat domnului Călin Sorin Mihail sancţiunea disciplinară constând în avertisment, pentru săvărşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a si lit. t din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor - “manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu” şi “exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”. Hotărârea pronunţată de Secţia pentru procurori poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.
CSM nu a dat mai multe detalii despre cazul în care a fost cercetat şi acum sancţionat disciplinar Emilian Eva. Totuşi, potrivit unor surse, dosarul a fost deschis în urma unor plângeri formulate împotriva lui Eva şi Călin Sorin Mihai, în legătură cu modul în care cei doi, pe vremea în care activau la DNA, au instrumentat un dosar în care ar fi fost implicat un membru al clanului Corduneanu. Mai exact, aceştia ar fi fost acuzaţi de mai multe abuzuri comise în timpul anchetei.
În plus, la 1 septembrie 2014, omul de afaceri Antonie Mărgărint a depus o plângerea penală la DNA împotriva lui Emilian Eva, în care denunţa că, în urmă cu 12 ani, pe vremea când îl cerceta pe pentru infracţiuni economice, procurorul ar fi obţinut de la acesta un imobil, la un preţ subevaluat.
Tranzacţia ar fi fost intermediată de avocata Claudia Iuliana Ciofu, nimeni alta decât fosta iubita a lui Emilian Eva, acuzată la rândul său de complicitate la aceleaşi infracţiuni. Plângerea penală se află în lucru la DNA.