x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prunariu,la Folk You!

Prunariu,la Folk You!

16 Aug 2010   •   00:00

Celebrul cosmonaut român Du­mitru Prunariu s-a delectat sâm­bătă la concertul de folk al interpretei Zoia Alecu, la Arena Agre­­ment din Braşov.

Prezent în oraşul său natal, al copilăriei şi al adolescenţei sale, Braşov, cu ocazia mitingului aviatic de la Ghimbav, Prunariu, general al Armatei Române şi preşedinte al Comitetului Aerospaţial Român, a apreciat Mişcarea de Rezisten­ţă declanşată de Jurnalul Na­ţio­nal. "Folkul a fost acea mu­zică, în anii comunismului, care ne-a mişcat sufle­tele, muzica pe care am iubit tot ceea ce merita iubit în viaţă. Vă mulţu­mesc pen­­tru că păstraţi vie fla­căra ace­lei mu­zici", se destăi­nuie astronautul român. 

×
Subiecte în articol: observator