x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romgaz va plăti peste 12 milioane de dolari pentru a intra în parteneriatul cu Exxon și Petrom în Marea Neagră

Romgaz va plăti peste 12 milioane de dolari pentru a intra în parteneriatul cu Exxon și Petrom în Marea Neagră

20 Oct 2013   •   11:59
Romgaz va plăti peste 12 milioane de dolari pentru a intra în parteneriatul cu Exxon și Petrom în Marea Neagră

Romgaz va plăti peste 12 milioane de dolari dacă va intra în parteneriatul ExxonMobil - OMV Petrom pentru explorarea și dezvoltarea perimetrului Midia din Marea Neagră, însă are dreptul să facă acest lucru doar dacă acolo se descoperă zăcăminte comerciale, se arată în prospectul de listare a Romgaz, informează agerpres.ro.

La 13 februarie 2013, Romgaz a semnat un acord cu OMV Petrom și Exxon prin care compania de stat are opțiunea de a achiziționa 10% din perimetrul de mare adâncime Midia din Marea Neagră.

"În momentul exercitării opțiunii de către Romgaz, compania trebuie să plătească o sumă inițială de 9 milioane de dolari, iar, ulterior primei producții comerciale, să plătească încă 3 milioane de dolari plus 10% din valoarea totală a costurilor de explorare suportate de ExxonMobil și OMV Petrom până la data notificării descoperirii comerciale, plus o sumă reprezentând dobânda aferentă calculată între momentul efectuării costurilor explorare și până la data plății de către Societate (Romgaz — n.r.). Costurile de dezvoltare cu care Romgaz va contribui începând cu anul 2016 sunt estimate la 10 milioane de dolari", se arată în prospect.

Exxon și Petrom au cumpărat în octombrie 2012 drepturile de concesiune asupra acestui perimetru de la consorțiul Sterling Resources — Petro Ventures Europe. Achiziția nu a fost finalizată, întrucât încă așteaptă să fie aprobată de Guvern.

Potrivit prospectului, Romgaz are dreptul de a-și exercita opțiunea de a achiziționa 10% din acest perimetru timp de două luni din momentul în care primește o notificare de la Exxon și Petrom cu privire la faptul că cele două companii au descoperit zăcăminte comerciale în acest perimetru și au notificat Agenția Națională pentru Resurse Minerale în acest sens.

"Contractul de opțiune prevede că, în cazul în care are loc o schimbare de control în Societate, în urma căreia Societatea este controlată de către o entitate cu care ExxonMobil sau OMV se consideră, la simpla lor apreciere, impietate să aibă relații comerciale și/sau având interese contrare, atunci ExxonMobil sau OMV Petrom, după caz, va avea dreptul de a înceta contractul de opțiune", se mai arată în prospectul de listare.

De asemenea, Romgaz deține câte 10% din alte două perimetre din Marea Neagră, Trident și Rapsodia, unde Lukoil are o participație de 72%, iar Vanco Internațional deține 18%.

Oferta publică inițială de listare a 10% din Romgaz se va derula în perioada 21-31 octombrie, iar intervalul de preț este 24-32 lei pe acțiune. 

×