x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rudel Obreja nu mai este arestat la domiciliu

Rudel Obreja nu mai este arestat la domiciliu

de Elena Stan    |    02 Iul 2014   •   17:21

Curtea de Apel Bucureşti a înclocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar în cazul lui Rudel Obreja, fostul preşedinte al federaţiei Române de Box, din dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.
Perioada în care Obreja se află sub control judiciar trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, acesta putându-se deplasa la sediul Ligii Profesioniste de Box din Bucureşti, la sediile SC Euro Plus Internaţional din Bucureşti, la magazine alimentare şi farmacii din raza sectorului 2 Bucureşti sau unităţi spitaliceşti din Bucureşti. De asemenea, trebuie să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. Mai mult, Obreja nu poate părăsi Bucureştiul decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei.

A făcut o lună de puşcărie
În perioada 5 martie- 10 iunie, Rudel Obreja a fost arestat la domiciliul său din Capitală, potrivit deciziilor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti. Acesta a fost şi în arest timp de 30 de zile, până în data de 5 martie. Arestarea nu a avut legătură cu Gala Bute, organizată pentru Elena Udrea în iulie 2011, care i-a adus lui Obreja o anchetă penală pentru corupţie, ci pentru un caz mult mai recent. Rudel Obreja este acuzat de procurorii DNA că, în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2014, ar fi pretins de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, denunţător în dosar, suma de un milion de euro. Obreja l-a făcut pe Vîntu să creadă că poate interveni pe lângă procurorii ÎCCJ, astfel încât aceştia să îi dea o hotărâre favorabilă lui Vîntu, lucru care nu s- a întâmplat. Obreja a spus că Vîntu, în repetate rânduri, l-a îndemnat să ia banii, că el nu a cerut. "Vîntu îmi spunea "Ia banii. Vrei să ţi-i pun în braţe, ţi-i dau". Mai mult, Obreja a spus că nu toate convorbirile sale cu Vîntu au fost înregistrate.
 

×
Subiecte în articol: rudel obreja