Agenția Națională de Administrare Fiscală a contractat, la finalul lunii decembrie a anului trecut, servicii de curățenie la șapte sedii regionale ale Direcției Generale Antifraudă Fiscală. Afacerea va scoate din bugetul Fiscului aproape o jumătate de milion de euro. Două dintre companiile care și-au adjudecat o parte din loturile scoase la licitație de către ANAF figurează în baza de date a SEAP cu contracte derulate de DNA, încheiate pentru birourile din România ale Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi.
Cu o zi înainte ca Guvernul Bolojan să-și angajeze, în Parlament, răspunderea pe primul pachet al măsurilor de austeritate, incluzând mărirea cotei de TVA de la 19 la 21%, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) publica în SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț de participare potrivit căruia intenționa să contracteze servicii de curățenie pentru sediile teritoriale ale Direcției Generală Antifraudă Fiscală.
Anunțul a apărut la data de 31 iulie 2025 și făcea precizarea că este vorba despre o afacere împărțită în șapte loturi. Astfel, primul lot viza servicii de curățenie pentru Direcția Regională Antifraudă Fiscală Constanța, unde există o suprafață utilă de 2.068 de metri pătrați, pentru care a pus la bătaie un buget inițial estimat la 771.772,88 de lei fără TVA. Al doilea lot se referă la cei 2.100 de metri pătrați utili administrați de Direcția Regională Antifraudă Fiscală Târgu Jiu, unde s-a alocat un buget estimat de 404.208 de lei fără TVA. Lotul 3 vizează Direcția Regională Antifraudă Fiscală Deva, care administrează o suprafață de 584 de metri pătrați, pentru care s-a estimat un buget de 245.942,4 lei fără TVA. Lotul 4 vizează Direcția Regională Antifraudă Fiscală Oradea, cu 1.513 metru pătrați utili, care a primit un buget pentru servicii de curățenie estimat la 399.968 de lei fără TVA.
Afacerea, parafată pe 22 decembrie
Mai departe, Direcția Regională Antifraudă Fiscală Sibiu, care administrează o suprafață utilă de 845,39 de metri pătrați, a primit o alocare bugetară pentru serviciile de curățenie ce urmau să fie contractate de 288.920.43 de lei fără TVA. Al șaselea lot se referă la serviciile de curățenie ce urmau a fi prestate la sediul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Suceava, care administrează o suprafață utilă de 987,22 de metri pătrați și care a primit un buget aferent de 335.259,91 de lei fără TVA. Iar al șaptelea și ultimul lot vizează cei 671,57 de metri pătrați administrați de către Direcția Regională Antifraudă Fiscală Alexandria, cu un buget aferent alocat de 185.675,67 de lei fără TVA.
În total, pentru servicii de curățenie ce urmau să fie prestate pe o suprafață totală utilă de 8.770,18 metri pătrați, Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus la bătaie un buget de 2.6311.747,35 de lei fără TVA, respectiv de 3.184.414,3 lei cu TVA inclusă (649.880,5 euro).
Pentru atribuirea acordului-cadru în discuție, ANAF a organizat o licitație deschisă, iar contractele aferente fiecărui lot în parte au fost adjudecate la data de 22 decembrie 2025.
Doi dintre prestatori fac curat și în sediile procurorilor lui Kovesi
Astfel loturile care se referă la sediile Direcțiilor Regionale Antifraudă Fiscală Constanța și Alexandria au fost adjudecate de către compania SC Terra Clean Service SRL, pentru 471.405 de lei fără TVA, respectiv 166.012,1 lei fără TVA. Loturile aferente sediilor Direcțiilor Regionale Antifraudă Fiscală Târgu Jiu, Deva și Sibiu au fost adjudecate de către compania SC Enumarclean SRL, pentru prețuri finale negociate de 271.656 de lei fără TVA, 137.864,48 de lei fără TVA, respectiv 153.590,4 lei fără TVA.
Curățenia la sediul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Oradea a fost adjudecat de către compania Samara Clean SRL, pentru 309.946,08 lei fără TVA, iar lotul care vizează serviciile de curățenie aferente sediului Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Suceava a fost câștigat de către compania SC Polaris Grup Iași SRL, în schimbul a 284.319,36 de lei fără TVA.
În total, valoarea loturilor adjudecate se ridică la 1.8794.992,42 de lei fără TVA, respectiv la 2.171.940,83 de lei cu TVA inclusă (443.253.23 de euro).
Conform bazei de date a SEAP, SC Terra Clean Service SRL a mai prestart contracte similare cu Registrul Comerțului, Direcția Națională Anticorupție pentru sediile EPPO, Romsilva, Autoritatea Rutieră Română, ROMATSA, Aeroportul Iași și Direcția Națională de Probațiune. În 2023, firma în cauză a încheiat un contract identic cu ANAF. Societatea în cauză este deținută de către Mircea Ciocîrlan și Anamaria Ciocîrlan.
SC Enumaeclean SRL, deținută de Mihnea Oto Pasek, a derulat, în 2020, 2023 și 2025, contracte identice cu ANAF. Iar SC Polaris Group Iași SRL, controlată de Nicoleta Burghelea, a derulat contracte similare cu DNA, pentru sediile EPPO, cu INSP, Autoritatea Rutieră Română, ANCOM și Aeroclubul României.
Ce activități intră în acest contract
Revenind la afacerea parafată de ANAF pe 22 decembrie 2025, din caietul de sarcini aferent achiziției aflăm că serviciile de curățenie ce urmează a fi prestate includ operațiuni zilnice constând în aerisirea spațiilor interioare, ștergerea de praf a mobilierului și a anexelor acestuia cu lavete antipraf și soluții speciale asociate, golirea și curățarea coșurilor de gunoi din birouri și grupurile sanitare, precum și a distrugătoarelor de hârtie, schimbarea sacilor menajeri, colectarea selectivă a gunoiului și evacuarea acestuia în locuri special amenajate, golirea coșurilor cu deșeuri reciclabile de pe holuri și efectuarea curățeniei în spațiul special amenajat.
De asemenea, în contract mai intră aspirarea parchetului și a suprafețelor din birouri, săli de protocol, depozite, holuri și scări, spălarea și degresarea pardoselilor dure din birouri, holuri, spații de acces interioare și exterioare sau rampe, spălarea și dezinfectarea grupurilor sanitare de trei ori pe zi, completarea consumabilelor din grupurile sanitare, spălarea și curățarea chicinetelor, furnizarea și completarea consumabilelor din birouri și holuri, indiferent de cantitatea utilizată zilnic, curățarea imediată a petelor apărute accidental pe pardoseală sau pe covoare, curățarea de praf a aparaturii de birou, măturarea trotuarelor din față și din spatele clădirilor, inclusiv în zonele de parcare a autoturismelor instituției, ștergerea de praf a dulapurilor, a meselor și a scaunelor.
Fiscul a cumpărat gaze de la o companie aflată sub ancheta Parchetului General
Aceasta nu a fost singura achiziție pe care Agenția Națională de Administrare Fiscală a făcut-o la finalul anului 2025. Spre exemplu, tot din SEAP aflăm că ANAF a încheiat, la data de 29 decembrie 2025, un contract în valoare de 1.186.860,8 lei fără TVA, pentru furnizarea de gaze naturale pentru sediile aparatului propriu al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Compania care și-a adjudecat contractual este Tinmar Energy, anchetată de Parchetul General.
De asemenea, la data de 31 decembrie 2024, SC Badas Business SRL a încheiat cu ANAF un contract de 88.000 de lei fără TVA, având ca obiect prestarea serviciilor de mentenanță pentru sistemele de supraveghere fizică și de detectare și semnalizare a incendiilor aferente zonelor de securitate unde se gestionează informații clasificate.


