x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trei sferturi dintre clădiri, fără aviz de securitate la incendiu

Trei sferturi dintre clădiri, fără aviz de securitate la incendiu

de Dan Radu    |    02 Oct 2017   •   14:55
Trei sferturi dintre clădiri, fără aviz de securitate la incendiu
Sursa foto: Diana Oros

Termenul acordat pentru clădirile sau amenajările noi în vederea obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu a expirat ieri, proprietarii riscând acum amenzi între 20.000 şi 50.000 de le, în lpsa documentaţiei. Aceleaşi cerinţe se aplică şi în cazul clădirilor vechi la care s-au executat lucrări de modificare sau schimbare a destinaţiei. Chiar dacă termenul a expirat, multe clădiri încă nu au autorizaţia.

Cei care deţin construcţii noi sau construcţii existente care nu au autorizaţia de securitate la incendiu pot fi amendaţi de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). În cazul în care autorizaţia există, dar nu sunt respectate normele, în funcţie de gravitate, se pot acorda din nou amenzi între 20.000 şi 50.000 de lei sau se poate sista activitatea până la reglementarea defecţiunilor constatate. O centralizare a cererilor de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu arată, însă, că în primele opt luni ale anului, doar un sfert dintre acestea primiseră aviz pozitiv. "În urma verificării documentaţiilor tehnice şi a lucrărilor din teren, la nivel naţional au fost emise 3.643 de avize de securitate la incendiu şi 2.086 de autorizaţii de securitate la incendiu", se arată într-un comunicat IGSU. Asta în condiţiile în care au existat 22.969 de solicitări în vederea emiterii avizelor şi autorizaţiilor. "În perioada 1 ianuarie - 31 august a.c., inspectorii de prevenire au derulat 27.717 acţiuni de îndrumare şi control, pe timpul cărora au aplicat 9.520 de amenzi în cuantum de 12,2, milioane lei", se mai arată în comunicat.

 

Situaţia în ţară

În Bucureşti, din cele 777 de solicitări de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu, depuse în primele nouă luni din 2017, doar 267 au fost aprobate. În Braşov, dintre cele 582 de cereri pentru avize şi autorizaţii pentru incendiu au fost soluţionate un 192 de avize, din care 78 au fost emise, iar restul respinse. În ceea ce priveşte autorizaţiile pentru incendiu, din de 159 soluţionate, 49 au fost emise, restul respinse. În judeţul Cluj din cele 423 de cereri de avizare pentru securitate la incendiu au fost respinse 208 şi a fost acordat avizul în 209 cazuri, restul de şase fiind în analiză. În Timiş, din cele 2.857 de solicitări privind avizarea/autorizarea au fost emise 172 de avize de securitate la incendiu şi 64 de autorizaţii de securitate la incendiu. O situaţie specială este şi în Craiova, autorităţile locale s-au plâns că legislaţia este prea aspră. Aici, Sala Polivalentă, şcoli, licee, grădiniţe şi mai multe instituţii publice funcţionează fără avize de securitate la incendiu. "Dacă e să o iei aşa, toate proiectele sunt greşite, pentru că legislaţia atât de mult s-a schimbat din punct de vedere al ISU încât niciun proiect vechi nu mai are legătură cu legislaţia", s-a plâns primarul Mihail Geonou. Deficienţe au fost constatate şi la sediile Companiei de Apă Oltenia S.A., Termo Craiova SRL, RAT SRL Craiova, SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL, Filarmonica Oltenia, Opera Română, precum şi la sediul primăriei.

Potrivit legii, necesită avizare sau autorizăre privind securitatea la incendiu clădirile în care funcţionează sediile autorităţilor publice, locale şi centrale, cele în care au loc activităţi de comerţ sau clulturale (dacă au o suprafaţă mai mare sau egală cu 600 mp), clădirile în care se desfăşoară activităţi de învăţământ (dacă au o suprafaţă mai mare sau egală cu 150 mp) şi unităţile de primire turişti cu mai mult de 8 camere

Termenul de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu a fost prelungit de mai multe ori

×