x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vântul închide porturile Midia şi Constanţa

Vântul închide porturile Midia şi Constanţa

08 Feb 2010   •   00:00

Porturile Midia şi Constanţa Sud sunt închise din cauza vântului puternic, a anunţat, luni, Căpitănia Constanţa. Manevrele navelor au fost suspendate încă de duminică în porturile Midia şi Constanţa Sud - fluvial din cauza viscolului, vântul ajungând la viteze de peste 70 de kilometri la oră.



De asemenea, din acelaşi motiv a fost restricţionat şi traficul de barje de pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, prin ecluza de la Agigea către Portul Constanţa Sud - fluvial. În plus, au fost suspendate manevrele navelor şi pe Canalul Sulina şi Bara Sulina.

Pe de altă parte, traficul rutier în judeţul Constanţa se desfăşoară în condiţii dificile, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă şi gheaţă, însă toate drumurile naţionale şi majoritatea celor judeţene şi comunale sunt practicabile.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa, Carmen Şerbănescu, probleme se înregistrează pe DN 3 între Medgidia - Deleni - Adamclisi, precum şi DN 22A Hârşova - Ciobanu, unde se circulă cu dificultate, viscolul aducând cantităţi mari de zăpadă pe carosabil. Totodată, se circulă cu dificultate şi pe 22 de drumuri judeţene şi comunale, câteva dintre acestea fiind închise traficului.

Şi pe arterele din municipiul Constanţa se circulă în condiţii dificile şi au fost organizate filtre la ieşirile din municipiu pe principale drumuri naţionale, lucrătorii SPR verificând ca autovehiculele să fie dotate cu lanţuri, nisip şi lopeţi.

×
Subiecte în articol: observator