x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce partide vor apărea în anul centenarului

Ce partide vor apărea în anul centenarului

de Marius Gîrlașiu    |    01 Noi 2017   •   09:26
Ce partide vor apărea în anul centenarului

Două partide noi sunt pe cale să se nască în anul Centenarului, ca alternativă la PSD şi PNL. Cele două formaţiuni - una de stânga, cealaltă de dreapta – se află în plin proces de coagulare pe scena politică în acest moment. Jurnalul Naţional vă prezintă planurile care se fac pentru spargerea mono­polului deţinut în prezent de vechile partide.

Conflictele ideologice din interiorul USR au declanşat hemoragia în partid. Oamenii lui Nicuşor Dan şi „socialiştii” din USR au început să părăsească rând pe rând corabia, în condiţiile în care noul lider, deputatul Dan Barna, a anunţat o clarificare doctrinară prin care va poziţiona partidul ca formaţiune de centru-dreapta, alternativă la PNL. De altfel, scenariul ruperii USR în două partide mai mici - unul de stânga, celălalt de dreapta - fusese anunţat de Clotilde Armand încă de la începutul anului, iar previ­ziunea franţuzoaicei s-a adeverit. Deputatul Adrian Dohotaru şi-a anunţat demisia din USR şi a anunţat că va pune bazele unui nou partid, o mişcare civico-poli­tică în stare să concureze PSD, dar şi celelalte partide, pe zona de centru-stânga a politicii româneşti. Socialist convins, Dohotaru susţine că nu se mai regăseşte în USR, partid în care se duce „o luptă de putere şi de orgolii” şi al cărui lider a proclamat pe faţă orientarea de dreapta a formaţiunii. „Noțiunile de stânga și dreapta nu sunt vorbe goale. Am strigat în campanie: «Stânga, dreapta nu contează, USR țara salvează!». Am fost naivi. O țară nu se salvează doar cu un apel la valori morale, o mișcare politică are nevoie de fundamente ideatice solide și sper că asta se va întâmpla în noul USR de dreapta”, a explicat deputatul pe pagina sa de Facebook. În viziunea sa, un partid modern de stânga se axează pe stoparea abuzurilor la adresa mediului, „de la tăierile de păduri, la cianuri și transformarea parcu­rilor în parcări”, dar şi pe probleme ca poluarea, risipa şi consumul excesiv al unora în detrimentul altora. La începutul anului, depu­tatul de Cluj a mâncat sărăţele dintr-o pungă aruncată într-un coş de gunoi din Parlament, pentru a atrage atenţia asupra risipei alimentare. În 2016, Dohotaru a lucrat în campania fostului deputat Aurelia Cristea, candi­datul iniţial al PSD pentru Primăria Clujului. Dohotaru urma să candideze şi la Consiliul Local, având asigurat un loc e l i g i b i l d i n partea PSD, dar s-a retras după ce social-demo­craţii au înlocu­it-o pe Aurelia Cristea cu omul de afaceri Octa­vian Buzoianu. Ulterior, Doho­taru a cochetat cu „Demos”, o platformă de stânga care îi are printre iniţiatori pe activistul Claudiu Crăciun şi politologul Andrei Ţăranu. În iunie anul trecut, Demos a depus actele pentru înființarea Partidului Democrației și Solidarității, care se vrea o alternativă modernă la PSD pe zona de stânga a eşichie­rului politic.

Plec din USR în speran­ța și cu dorința de a construi o mișcare coerentă de stânga, care să plece de la premisa că lumea în general, România în particular, trec prin­tr-un larg deficit de democrație, mai ales în sfera economică. Adrian Dohotaru, deputat independent

Şi Nicuşor şi-ar face partid

Demisia lui Dohotaru apare în contextul în care aripa fidelă lui Nicuşor Dan contestă Congresul din weekend şi acuză faptul că mecanismul de desemnare a dele­gaţilor pe Bucureşti a fost fraudat de Biroul Naţional, for controlat de oamenii lui Cristian Ghinea, pentru a facilita victoria lui Dan Barna la Congres. De altfel, Nicuşor Dan a spus că apropiaţii săi nu mai suportă ilegalităţile şi denaturarea scopurilor pentru care a fost înfiinţat USR, motiv pentru care n-ar fi exclus să înfiinţeze un nou partid în viitorul apropiat. „Există un spaţiu în care, cu sigu­ranţă, necesitatea va face să apară un alt partid. Am credinţa că trebuie să reapară o forţă politică care să se adreseze şi progresiştilor şi conservatorilor şi, dacă această forţă politică e sănătoasă, voi fi în ea”, a recunoscut Nicuşor. Surse de pe scena politică susţin că planul deputatului ar fi să-şi creeze un nou partid, alături de adepţii săi din USR, cu scopul precis de a candida la Primăria Capitalei în 2020.

Poate că, pur și simplu, nu mai trebu­ie să așteptăm ca alții să aducă schimbarea. Pentru alegerile viitoare cred că e cazul să ne încumetăm, împreună, să ne facem viața și guvernarea așa cum am tot cerut până acum altora să ne-o facă.  Dacian Cioloş, România 100

RO100 candidează în 2019

Dacă PSD va avea un concu­rent ecologist pe stânga, PNL se va alege cu doi adversari dintr-o lovitură. Pe lângă USR-ul de dreapta condus de Dan Barna şi oamenii lui Cristian Ghinea, va exista mai mult ca sigur şi partidul foştilor tehnocraţi, condus de Dacian Cioloş. Platforma fostului premier, România 100, se va transforma în partid politic în vara lui 2018, iar primele alegeri la care va participa vor fi europarlamen­tarele din 2019. „Planul nostru pleacă de la ideea pragmatică că în 2020 trebuie să vii cu o alterna­tivă şi să câştigi alegerile cu o majoritate confortabilă. Noi suntem pregătiţi ca în vara anului 2018, în condiţiile în care Opoziţia actuală se concentrează mai mult pe ce fac ei înăuntru partidelor lor şi nu pe altceva, să venim cu o alternativă”, a dezvăluit fostul ministru tehnocrat Dragoş Pîslaru, într-o discuţie cu mai mulţi protes­tatari #rezist. De ce vara lui 2018? Explică tot Pîslaru: „Sunt patru momente de alegeri. (europarla­mentare şi prezidenţiale, în 2019; locale şi parlamentare, în 2020 –n.r.). Trebuie să ai suficient timp să te pregăteşti pentru primul test de europarlamentare. Europar­lamentarele îţi vor spune dacă am luat-o pe arătură sau, într-adevăr, venim cu ceva credibil. După acest test vine primul moment de atlant al Opoziţiei - susţinerea unui candidat la preşedinţie şi după, se trece la locale”. Pe scena politică circulă şi varianta fuziunii între USR-ul controlat de oamenii lui Ghinea şi partidul lui Dacian Cioloş.

 

×
Subiecte în articol: partide noi