x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cezar Ouatu s-a înscris în PSD: "Crezul social-democrat făcea parte din mine de ceva vreme"

Cezar Ouatu s-a înscris în PSD: "Crezul social-democrat făcea parte din mine de ceva vreme"

08 Mai 2014   •   09:31
Cezar Ouatu s-a înscris în PSD: "Crezul social-democrat făcea parte din mine de ceva vreme"

Fostul concurent al României la Eurovision 2013, Cezar Ouatu, s-a înscris în PSD. El a intrat în organizaţia din Ploieşti a partidului şi spune că alegerea sa politică "nu are nici o legătură" cu cariera artistică, importantă fiind "alchimia" dintre el şi PSD Prahova.

"Crezul social-democrat făcea parte din mine de ceva vreme, din familie, de fapt. Decizia nu a fost una peste noapte, nici din punct de vedere strategic, interesat, oportunistic. (…) Nu este o alegere pripită, este o alegere la care am stat ore, zile, nopţi şi m-am gândit", a declarat Cezar Ouatu, potrivit rfi.ro.

Fostul concurent al României la Eurovision 2013 precizează că nu a primit o propunere din partea partidului pentru a se înscrie, ci a devenit membru PSD "de bunăvoie şi nesilit de nimeni, cum se zice", intrând în PSD Ploieşti, pentru că este ploieştean.

"Este prematur să mă gândesc unde voi ajunge, dacă, ce şi cum. Efectiv am anumite obiective personale. În primul rând, susţinerea pe care o putem avea reciprocă. Eu cred că multă lume zice ce legătură are politica cu arta. Are o legătură. Cred că înainte de toate suntem oameni, avem suflete. Muzica pe care o cânt face să vibreze zeci de mii de oameni. Ceea ce vreau să fac împreună cu PSD este să aduc, în afară de beneficiile sufleteşti, de care avem nevoie la un moment dat, nu numai politice şi un beneficiu la nivel naţional. Cred că suntem văzuţi bine până la un moment dat din punct de vedere cultural, după care lumea uită cine suntem, recurg la acele acte de xenofobie, românii, ţiganii etc.. Vreau să arăt lumii întregi, împreună cu echipa şi cu familia PSD că suntem un popor plin de talente şi mai ales avem un potenţial intelectual peste media europeană", a mai spus Ouatu.

×
Subiecte în articol: cezar ouatu eurovision psd prahova