x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică CSAT a “uns” noul șef al STS, la propunerea lui Klaus Iohannis

CSAT a “uns” noul șef al STS, la propunerea lui Klaus Iohannis

de Ion Alexandru    |    28 Mai 2020   •   08:35
CSAT a “uns” noul șef al STS, la propunerea lui Klaus Iohannis

Consiliul Suprem de Apărare al Țării (CSAT) a aprobat, în cadrul ședinței de ieri, propunerea formulată de președintele Klaus Iohannis de numitre a generalului-maior Ionel Sorin Bălan în funcția de Director al Serviciului de Telecomunicații Speciale. Bălan a condus, interimar, acest serviciu, după demisia fostului conducător al STS, Ionel Sorin Vasilică, în urma scandalului “Caracal”, și a coordonat, practic, întreaga operațiune tehnică aferentă alegerilor prezidențiale din luna noiembrie.

Generalul Ionel Sorin Bălan a lucrat, conform CV-ului publicat pe site-ul instituției pe care, de ieri, o conduce, ca și comandant de pluton la Institutul Militar de Transmisiuni Sibiu, până în 1997, după care, timp de un an, a activat ca ofițer la Biroul de Radiocomunicații – Oficiul Județean de Telecomunicații Sibu. Din 1998, până în 2005, a condus efectiv acest Birou, iar, în perioada 2005 – 2017, a ocupat funcția de șef al Oficiului județean de Telecomunicații Sibiu. În 2017, a fost numit prim-adjunct al doirectorului STS.

Presa sibiană scrie că Ionel Sorin Bălan a fost adus, în urmă cu trei ani, la București, la cererea expresă a lui Klaus Iohannis, cei doi cunoscându-se de la Sibiu, unde primul a activat la Oficiul Județean de Telecomunicații, iar al doilea fiind, în mai multe rânduri, primar.

STS va asigura, ca și la alegerile precedente, infrastructura tehnică de comunicații aferentă alegerilor locale și parlamentare ce urmează a avea loc, dar gestionează, în bună măsură, și situațiile tehnice și de comunicații implementate în starea de alertă instituită pentru combaterea epidemiei de COVID-19.

 

 

×
Subiecte în articol: csat klaus iohannis Ionel Sorin Bălan