x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gorghiu s-a ţinut de promisiune. Pedeliştii vor partidul

Gorghiu s-a ţinut de promisiune. Pedeliştii vor partidul

de Marius Gîrlașiu    |    13 Dec 2016   •   19:40
Gorghiu s-a ţinut de promisiune. Pedeliştii vor partidul
Sursa foto: DIANA OROS

Dezastrul de duminică a făcut ravagii în PNL. Alina Gorghiu a renunţat la şefia partidului, iar odată cu ea şi-au depus demisia secretarul general Ilie Bolojan şi preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi. Ultimele date oferite de BEC arată un peisaj sumbru pentru liberali. Partidul Brătienilor a scăzut sub 20% la votul pentru Camera Deputaţilor şi sub 21% la alegerile pentru Senat.

 

”Pentru mine nu există alt gest decât cel al depunerii mandatului. A fost o onoare pentru mine să fiu preşedintele PNL doi ani de zile. Sunt şi alţi lideri din conducerea partidului care îşi asumă aceeaşi atitudine”, a anunţat, ieri, Alina Gorghiu. Fosta şefă a liberalilor a asigurat însă că PNL va face o “opoziţie fermă” la PSD, pentru că “PSD face şi lucruri mai neplăcute la guvernare”. Surse liberale susţin că Gorghiu ar fi intenţionat să-şi depună demisia încă din seara înfrângerii, însă liderii din teritoriu au întors-o din drum, insistând să-şi păstreze mandatul până la Congresul de anul viitor. Aseară, la ora 18, Gorghiu s-a întâlnit în Modrogan cu liderii din 20 de filiale cu rezultate peste media naţională, pentru a pregăti viitorul partidului. Liberalii se vor reuni astăzi într-o şedinţă crucială a Biroului Politic Naţional, în cadrul căreia ar urma să stabilească formula de interimat până la Convenţia Naţională din februarie. ”În mod cert, e nevoie să se stabilească o nouă conducere a PNL, e nevoie de o conducere legitimă, e nevoie de un nou start, de coerenţă, de stabilitate şi de un act politic eficient”, a explicat Gorghiu. În interiorul partidului se vehiculau ieri mai multe nume pentru preluarea interimatului. În cărţi se aflau vechii pedelişti Gheorghe Flutur şi Mircea Hava, dar şi numele Ralucăi Turcan. Există însă şi varianta ca Alina Gorghiu să rămână preşedinte interimar până la alegerea unui lider suprem din 2017.

 

Cioloş, vinovatul de serviciu

Liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, a propus ieri organizarea de alegeri interne la toate nivelurile partidului până la finalul lunii februarie, dizolvarea actualului BPN prin demisia de onoare a tuturor membrilor, demisia tuturor şefilor de filială care au obţinut un scor mai mic de 30% şi constituirea unui BPN interimar format din preşedinţii de filială care au obţinut un scor mai mare decât scorul mediu pe ţară, plus Alina Gorghiu, care să asigure conducerea până la alegerile interne. “A căuta responsabilii ba la Cotroceni, ba la Palatul Victoria, respectiv a pune totul în cârca preşedintelui PNL Alina Gorghiu este profund incorect”, a explicat Robu.

Între timp, în interiorul partidului au apărut primele reproşuri la adresa premierului Dacian Cioloş, considerat unul dintre vinovaţii pentru scorul sub aşteptări al PNL. “Dacă, înainte cu două săptămâni, Cioloş îşi definea clar poziţia şi intra în campania electorală, PNL avea 38% şi PSD sub 38%”, a acuzat Gheorghe Falcă, şeful de campanie al PNL.

 

De profesie avocat, Alina Gorghiu a preluat şefia PNL în decembrie 2014, la vârsta de 36 de ani, devenind prima femeie preşedinte din istoria partidului. În anul 2015, în urma fuziunii cu PDL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga au devenit copreşedinţii noului PNL. Gorghiu a rămas şef unic după retragerea lui Vasile Blaga, la sfârşitul lunii septembrie, în urma acuzaţiilor DNA

 

×