Aproape jumătate dintre cele peste 57 de milioane de lei alocate de la bugetul de stat pentru Administraţia Prezidenţială sunt banii pentru plata salariilor oamenilor preşedintelui României, Klaus Iohannis. O parte însemnată a fondului pentru cheltuielile de personal, 25 de milioane de lei, merge către lefurile celei mai mari echipe de consilieri din istoria Palatului Cotroceni.
Dacă nu a reuşit cu un guvern al lui şi doar al lui, Klaus Ioahnnis şi-a făcut un mic guvern la Palatul Cotroceni. Unul alcătuit din consilierii prezidenţiali şi consilieri de stat, care au salarii de miniştri respectiv de miniştri adjuncţi. Cu toţii sunt plătiţi din banii contribuabilului român, nu din veniturile familei Iohannis obţinute din exploatarea comercială a unor imobile, cele cumpărate din banii obţinuţi de Klaus şi Carmen Iohannis din meditaţiile acordate elevilor, după cum spunea actualul şef al statului în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2009. Conform datelor oficiale consultate de Jurnalul, faţă de anul 2017, fondul de salarii de la Administraţia Prezidenţială a crescut cu 13,84 la sută. Din fondul de salarii de 25 de milioane de lei, 150.000 de lei reprezintă plata pentru condiţii speciale de muncă. Subordonaţii lui Klaus Iohannis primesc şi cupoane de vacanţă în valoare de 354.000 lei.
23 de consilieri
În slujba lui Klaus Iohannis trudesc nu mai puţin de 11 consilieri prezidenţiali şi 12 consilieri de stat. Consilierii prezidenţiali din echipa lui Iohannis sunt: Ion Oprişor (Securitate Naţională), Bogdan Aurescu (Politică Externă), Leonard Orban (Afaceri Europene), Mihaela Ciochină (Departamentul Legislativ), Dan-Andrei Muraru (Relaţia cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă), Laurenţiu-Mihai Ştefan (Politică Internă), Elena-Simina Tănăsescu (Reformă Instituţională şi Constituţională), Cosmin-Ştefan Marinescu (Politici Economice şi Sociale), Sergiu Nistor (Cultură, Culte şi Centenar), Delia Dinu (Protocol), George-Vladimir Duhan (Secretariatul General). Acestora li se adaugă şi 12 consilieri de stat: Diana Loreta Păun (Sănătate Publică), Ligia Deca (Educaţie şi Cercetare), Sandra Pralong (Relaţia cu Românii din afara Graniţelor), Daniela Bârsan (Comunicare Publică), Mădălina Dobrovolschi (purtător de cuvânt), Nicoleta Nicolae şi Simona-Livia Maftei (ambele la cabinetul preşedintelui), Gheorghe Angelescu (Cancelaria Ordinelor), Sebastian Huluban şi Constantin Dudu-Ionescu (Departamentul Securităţii Naţionale), Mihai Şomordolea (Secretariatul CSAT)şi Gabriel-Cristian Pişcociu (Probleme Cetăţeneşti). La lefurile de demnitar se adaugă şi aparatul de lucru din subordinea fiecărui consilier. Cu alte cuvinte, cabinet şi deservenţii proprii aferenţi. Echipele de consilieri ale lui Iohannis şi Băsescu sunt duble faţă de cea a lui Ion Iliescu. Şi, mai mult de cât atât, triple faţă de cea din timpul preşedinţiei lui Emil Constantinescu.
Banii oamenilor lui Iohannis
Un consilier prezidenţiali de-ai lui Klaus Iohannis este plătit, anual, cu aproximativ 88 de salarii minime de bugetar mărite de guvernarea PSD: peste 166.000 de lei, aproximativ 3000 de euro. Înmulţim suma cu 11 consilieri prezidenţiali şi bugetul e aproape gata. Aici mai adăugăm şi cele 16 lefuri de consilier de stat de vreo 5000 de lei, aproximativ 1000 de euro. Adică, anual, 33 de salarii minime pe economie.Salariul (în termeni oficiali se numeşte indemnizaţie) lui Klaus Ioahnnis este, evident, cel mai mare din Cotroceni: 17400 de lei pe lună, adică 3761 euro, cu doar 700 de euro peste banii primiţi de consilierii prezidenţiali. Aproximativ 10 salarii minime pe lună. Pe statele de salarii din Adminstraţia Prezidenţială sunt trecuţi şi cei câţiva salariaţi ai Muzeului Naţional Cotroceni.
Klaus Iohannis primeşte lunar 10 salarii minime pe economie. Un consilier prezidenţial primeşte 88 de salarii minime pe economie anual, iar un consilier de stat este retribuit cu 33 de salarii minime pe economie.
Recordul lui Băsescu, depăşit
Echipa de consilieri a lui Klaus Iohannis, ţinută în spate de şi aşa împovăratul contribuabil român, a ajuns să o depăşească până şi pe cea a lui Traian Băsescu. Cel care era campionul schemei supradimensionate de consilieri. Klaus Iohannis şi Traian Băsescu sunt, din acest punct de vedere, uniţi. Faţă de predecesorii lor sunt campionii cheltuilor din bani publici cu echipele de consilieri. Dacă Traian Băsescu avea „doar” 19 consilieri cu rang de demnitar, Klaus Iohannis l-a întrecut. Are nu mai puţin de 23 de consilieri prezidenţiali şi consilieri de stat.
Consilierii, de-a lungul timpului
Pe vremea mandatului său, Emil Constantinescu a avut în medie doar trei consilieri prezidenţiali: Zoe Petre, Dorin Marian şi Cătălin Harnagea. Atunci când au plecat, locurile ultimilor doi au fost luate de Constantin Degeratu şi de Valentin Ionescu. Şi Sorin Moisescu a deţinut, la un moment dat funcţia de consilier prezidenţial. Pe durata ultimului dintre mandatele sale, Ion Iliescu a avut şase consilieri prezidenţiali. Ion Iliescu semna pe data de 20 decembrie 2010, la puţin timp după reînscăunarea la Cotroceni, Decretul Prezidenţial 610 prin care numea consilierii prezidenţiali: Ioan Talpeş, Simona-Mirela Miculescu, Octavian Ştireanu, Gheorghe Zaman, Mihai Constantinescu şi Corina Creţu. Ioan Talpeş era înlocuit cu Rodica Stănoiu, prin Decretul Prezidenţial 126 din 10 martie 2004.
Preşedintele Iohannis lucrează cu o echipă de trei ori mai mare decât cea a lui Emil Constantinescu