Liviu Dragnea a demisionat din Guvern, după ce a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.
"Aşa cum am mai spus în permanenţă, mă consider nevinovat. Cu toate astea, am luat act de decizia instanţei de astăzi şi i-am prezentat prim-ministrului demisia din funcţia de ministru al Dezvoltării. De asemenea, l-am informat că luni va fi pe masa Biroului Permanent Naţional mandatul meu de preşedinte executiv. Recunosc că nu înţeleg care a fost sau care va fi motivarea deciziei de astăzi, este o decizie pe care o respect, e o decizie a instanţei. În schimb, rămân valabile întrebările pe care mi le-am pus: cum se mai poate face campanie în România, în condiţiile în care prezenţa la vot poate fi considerată folos necuvenit", a spus Dragnea la sediul central al PSD, citat de Agerpres.
În opinia acestuia, "există un precedent periculos" pentru oricine doreşte să facă acum campanie electorală la orice nivel, precedent care "poate afecta democraţia şi libertatea partidelor politice de a îndemna oamenii să vină la vot.
"Şi poate apărea în mentalul colectiv că prezenţa la vot poate fi ceva greşit sau condamnabil", a afirmat Dragnea.
Ministrul Dezvoltării şi Administraţiei, Liviu Dragnea, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012. Decizia luată vineri de instanţa supremă nu este definitivă, putând fi contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.
Instanţa a dispus ca lui Liviu Dragnea să îi fie suspendată executarea pedepsei pentru un termen de încercare de trei ani.
Prin aceeaşi decizie, alţi peste 20 de inculpaţi au fost achitaţi.
Pe lângă Liviu Dragnea, alţi 70 de oameni au fost trimişi în judecată în cazul referendumului din 2012 şi aproape 300 de oameni au fost chemaţi ca martori, mulţi dintre ei bătrâni sau bolnavi.