Proaspăt ales preşedinte interimar al PSD, Liviu Dragnea, îşi propune să repare ce-a stricat Victor Ponta: relaţia dintre Palate. Partidul este deschis la orice fel de discuţii cu Iohannis şi cu opoziţia, câtă vreme demersurile nu sunt de imagine.
Anunţul lui Dragnea vine în contextul în care premierul nu a mai discutat cu şeful statului din 5 iunie, ziua în care DNA i-a deschis dosar penal. Prima şedinţă a PSD condusă de Liviu Dragnea, prima schimbare. Principalul partid de guvernământ se declară prin vocea noului lider o punte de legătură între cele trei Palate: Victoria, Cotroceni şi Parlament.
Mai conciliant decât Ponta
„PSD poate realiza pentru prima dată o armonizare şi o funcţionare între cele trei palate, o colaborare instituţională bene-fică şi profitabilă pentru români. Oricum, noi vrem să structurăm o colaborare şi un sistem perma-nente care să fie dincolo de dispute politice şi acuzaţii nefondate, ci animate de dorinţa noastră de a participa, împreună cu toate parti-dele, inclusiv cu Preşedinţia, la realizarea unor obiective majore”, a afirmat Dragnea. El a explicat că nu se pune problema unui pact de coabitare, ci că este nevoie ca „fiecare să lase puţin de la el” pentru ca România să se dezvolte. Şeful social-democraţilor a răspuns astfel invitaţiei liberalilor la consultări pe Codul Fiscal, retrimis de preşedinte Parlamentului. Apeluri respinse „Războiul rece” dintre Palate, cum îl numea Victor Ponta datează din 5 iunie, când Iohannis i-a cerut demisia premierului pentru că DNA a început urmărirea penală împotriva sa. De atunci, primul ministru şi preşedintele nu şi-au mai vorbit. Comunicarea deficitară dintre cei doi a fost denunţată de şeful Cancelariei prezidenţiale, Dan Mihalache, într-un interviu pentru Antena 3. Mihalache a afirmat că Ponta nu răspunde la telefon şi a închis toate căile de comunicare. “Domnul Ponta nu mai nimereşte telefoanele, nu mai ştie să discute cu preşedintele României de la ceva vreme, cam din iunie. Poate că ar fi fost de evitat anumite lucruri care au provenit şi din lipsa de comunicare”, a spus Dan Mihalache precizând că tensiunile legate de numirea senatorului Mihai Fifor ca ministru la Transporturi puteau fi ocolite dacă palatele aveau alte metode de comunicare. În replică, premierul l-a ironizat pe reprezentantul Cotroceniului. „Când mă sună preşedintele României Dan Mihalache, nu răspund, e adevărat, dar când mă sună preşedintele pe hârtie, dl Iohannis, sigur că răspund”, a spus Ponta care a subliniat că e de acord cu propunerea lui Dragnea ca relaţiile instituţionale să funcţioneze.