x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Neues Deutschland: “Ponta trebuie să îşi respecte promisiunile”

Neues Deutschland: “Ponta trebuie să îşi respecte promisiunile”

de Istvan Deak    |    03 Ian 2013   •   20:02

Din Ungaria, cotidianul Nepszabadsag remarcă faptul că, în ciuda opoziţiei liberale de a nu primi UDMR la guvernare, premierul Victor Ponta s-a ţinut de cuvânt şi formaţiunea politică maghiară a primit un fotoliu de secretar de stat în Ministerul Educaţiei, în persoana lui Kiraly Andras.

Cotidianul Nepszava consideră că anul 2012 nu a fost unul perfect pentru Victor Ponta. “Premierul român nu poate fi mulţumit pe deplin fiindcă rivalul său politic, preşedintele Traian Băsescu, a rămas în funcţie, chiar şi după referendum. În ciuda votului majoritar împotriva sa, preşedintele a supravieţuit datorită lipsei cvorumului necesar”, scrie Nepszava.

Revelionul lui Băsescu
Pe de altă parte, cotidianul Magyar Nemzet menţionează faptul că preşedintele Traian Băsescu a petrecut Revelionul în vila de protocol a staţiunii Covasna. “Băsescu este un oaspete tradiţional al fostei vile de vânătoare a dictatorului Nicolae Ceauşescu. Prin vizitele sale repetate, el a creat o legătură cu locuitorii din zonă şi a făcut mai multe declaraţii măgulitoare la adresa maghiarilor din Ţinutul Secuiesc. Consecinţa acestei legături personale a fost vizibilă prin faptul că în judeţele din Ţinutul Secuiesc locuitorii au susţinut rămânerea în funcţie a preşedintelui la referendumurile din 2007 şi 2012, fie prin vot, fie prin boicotare”, notează jurnaliştii ungari.

Lupte...culturale

Cotidianul austriac Die Presse prezintă o amplă analiză a luptelor din zona culturală din România. Foştii şefi ai Institutului Cultural Român se revoltă împotriva schimbului de putere din România şi a trecerii ICR din tutela Preşedinţiei în cea a Senatului. Jurnalistul Koschka Hetzer-Molden scoate în evidenţă că multe dintre aceste figuri ale ICR sunt considerate “curtenii slăbitului şi polarizatorului preşedinte Traian Băsescu”. “Oare sub conducerea unui alt preşedinte s-ar fi ajuns la o asemenea scindare a societăţii româneşti?”, se întreabă sursa citată. “La alegerile parlamentare din decembrie s-au cheltuit mulţi bani pentru propaganda politică. La reorientarea culturală a ţării - Romania goes Romania-, nu s-a schimbat nimic nici după terminarea alegerilor. Lupta culturală continuă”, concluzionează Die Presse.

La treabă!
Cotidianul german de stanga Neues Deutschland analizează situaţia politică din ţara noastră şi consideră că după învestirea în funcţie a Guvernului Ponta II, profitând şi de majoritatea clară de care dispune, premierul României trebuie să îşi respecte promisiunile făcute în campania electorală şi în programul de guvernare. “Criza politică din România este pentru moment încheiată. USL şi-a adjudecat alegerile din 9 decembrie şi noul Guvern Ponta a primit votul de încredere din partea Parlamentului. Preşedintele Traian Băsescu a cedat presiunilor internaţionale şi, în ciuda ameninţărilor constituţionale, l-a desemnat pe rivalul său social-democrat în funcţia de premier. USL deţine 67% dintre mandatele de parlamentari şi va asigura majoritatea necesară pentru Cabinetul de centru-stânga. Reînvestirea în funcţia de premier înseamnă o victorie de etapă importantă. În condiţiile actuale, el se bucură de o şi mai mare legitimitate democratică. Candidaţii USL s-au impus în aproape 90% dintre colegiile în care au candidat. La fel de mari sunt provocările, dar şi aşteptările alegătorilor”, scrie Neues Deutschland.

Provocări

“Fără să încalce acordul cu FMI şi UE, noul Guvern de stânga îşi propune să corecteze măsurile de austeritate drastice impuse în ultimii ani de regimul Băsescu. Astfel, Ponta a promis că salariile din sectorul public vor ajunge la nivelul celor din 2010, dinaintea diminuării cu 25%. Pensiile îngheţate de democrat-liberali vor creşte în concordanţă cu rata inflaţiei. Prioritatea programului de guvernare al USL este o absorbţie mai mare a fondurilor europene, în special în sectorul proiectelor de infrastructură. România este ultima în Europa la absorbţia fondurilor europene cu doar 10% din totalul destinat ţării. Deşi ţara are nevoie de investiţii majore în aproape toate domeniile, intenţiile bune sunt blocate de corupţia şi de administraţia incompetentă. Contează şi lipsa contribuţiei proprii de 10%, obligatorie pentru a obţine restul de 90.

Dacă alegătorii vor realiza că nu se modifică nimic în domeniul construcţiei de străzi şi căi ferate, Ponta şi-ar putea pierde popularitatea foarte repede. În aceste condiţii, bugetul pentru anul 2013 pare de domeniul imposibilului, mai ales că USL refuză o mărire a impozitelor. La presiunea exercitată de preşedintele PNL, Crin Antonescu, USL a retras proiectul de lege cu diminuarea progresivă a impozitului de 16%. Un alt obiectiv al USL este schimbarea Constituţiei. În principal pentru ca o criză politică, precum cea din vară, să nu se mai repete. În acest context, relaţia dintre premier şi preşedinte urmează să fie clar definită, iar competenţele şefului de stat vor fi limitate, fără a provoca un nou scandal internaţional. Printre priorităţi se află şi reforma administrativ-teritorială, însă aceasta s-ar putea lovi de opoziţia fermă a primarilor USL şi a preşedinţilor Consiliilor Judeţene”, mai scrie sursa citată. “Ponta stă cu o super majoritate în faţa unor şantiere importante. El trebuie să producă rezultate imediate”, concluzionează jurnaliştii de la Neues Deutschland.

Minerit
Din Elveţia, Neue Zurcher Zeitung se arată preocupată de soarta Roşiei Montana. “Încotro, Roşia Montană? Ţinut în acelaşi timp cu alegerile parlamentare, referendumul pentru controversatul proiect de minerit din Munţii Apuseni a eşuat din cauza prezenţei insuficiente la vot. Majoritatea votanţilor a optat pentru demararea lucrărilor”, scriu cei de la NZZ. “Primarii din cinci comunităţi istorice în ale mineritului au adresat o solicitare comună Guvernului de la Bucureşti. În comunităţile respective peste 70% dintre votanţi au optat pentru reluarea lucrărilor din mine, aceasta fiind singura lor ieşire din sărăcie si din lipsa de perspective. Este încă neclar ce poziţie va adopta noul Guvern al României”, notează jurnaliştii elveţieni.

×