x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL şi PMP, între fuziune şi o Alianţă a Dreptei

PNL şi PMP, între fuziune şi o Alianţă a Dreptei

de Gabriela Antoniu    |    10 Ian 2019   •   09:26
PNL şi PMP, între fuziune şi o Alianţă a Dreptei

PMP marşează pe ideea unei alianţe a dreptei, alături de PNL, şi nu pe o fuziune cu partidul condus de Ludovic Orban. Lansate înaintea moţiunii de cenzură din decembrie, discuţiile pe această temă bat pasul pe loc, iar dinspre PMP există convingerea că numai înlocuirea lui Orban de la şefia PNL ar putea duce la concretizarea unei alianţe a dreptei la viitoarele alegeri.

Constituirea unei Alianţe a Dreptei a prins contur la sfârşitul anului trecut, când au avut loc şi discuţiile legate de susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Surse parlamenentare au declararat pentru Jurnalul că planul era ca această alianţă să se facă oricând, chiar şi înainte de alegerile europarlamentare. Numai că s-au lovit de opoziţia lui Ludovic Orban, care se teme că liderii PMP vor avea pretenţii la locuri eligibile pe eurolistele PNL. Mai mult, liberalii susţin varianta fuziunii. Ideea nu este nouă, ea fiind lansată în iunie anul trecut, de Radu Cristescu, proaspăt exclus din PMP. “Eugen Tomac (n.r liderul PMP) e în negocieri cu PNL-ul. Vrea să verse partidul în PNL. El știe foarte bine că nu mai au șanse la europarlamentare și nici să intre în Parlament. Atunci au negociat cu Ludovic Orban trecerea acolo", susţinea Cristescu. Reprezentanţii PMP se opun însă fuziunii şi văd în Orban principalul obstacol pentru realizarea alianţei.” Ludovic Orban se comportă ca preşedintele unui partid de 17%”, au afirmat sursele citate, care nu dau şanse realizării alianţei decât după plecarea acestuia din fruntea PNL. Dar situaţia s-ar putea schimba după europarlamentare. Cum? Dacă PNL ar obţine un scor mic, aşa cum s-a întâmplat după alegerile europarlamentare din 2014, care a dus la demisia lui Crin Antonescu din fruntea PNL, spun aceleaşi surse. Şi Ludovic Orban se teme că i se va pune în cârcă un eventual eşec al PNL la euroalegeri. “Sunt mulți colegi care mi-au cerut să candidez, evident poate mulți nu mi-au cerut că mă iubesc. Unii mi-ar fi cerut , alții probabil m-au invitat să candidez sperând că voi crește scorul partidului ”, afirma Orban în toamna anului trecut.ă>

Problemele lui Orban

Pe de altă parte, sursele citate spun că liderul PNL se confruntă în prezent cu două conflicte majore în partid, legate de revenirea lui Crin Antonescu şi Vasile Blaga, care şi-au depus candidaturile pentru europarlamentare,şi care reclamă locuri eligibile. Şi nu întâmplător, Orban i-a cerut public lui Antonescu să se lepede de PSD şi să îmbrăţişeze valorile liberale. Pe de altă parte, Blaga reprezintă aripa pedelistă din PNL, foştii oameni ai lui Traian Băsescu. Ori, Ludovic Orban nu vrea să audă de Băsescu, spun sursele citate. De altfel, “Fără Băsescu”, a fost şi lait-motivul discuţiilor PNL- PMP privind realizarea unei alianţe a dreptei. Şi asta chiar dacă liberalilor li s-a reamintit că fostul preşedinte nu mai e liderul PMP şi că se va retrage din politică la încheierea mandatului de senator. În plus, atragerea în alianţă a USR şi a partidului lui Cioloş, sunt alte probleme care i-ar da bătăi de cap lui Orban, care a avut conflicte deschise cu cele două formaţiuni.

Crin Antonescu și-a depus candidatura pentru alegerile europarlamentare în septembrie anul trecut. Conform unor surse din partid, Adina Vălean, soția lui Antonescu, în prezent europarlamentar, ar urma să nu mai candideze pentru un nou mandat. Ludovic Orban a salutat atunci decizia predecesorului său de se înscrie în cursă şi chiar afirmase anterior că nu ar fi rău dacă printre primele nume pe listele PNL ar fi Crin Antonescu şi Vasile Blaga. De altfel, şi fostul co-președinte al PNL şi-a depus candidatura la europarlamentare. Blaga s-a retras din prima linie a partidului după ce, în septembrie 2016, DNA a început urmărirea penală împotriva sa pentru trafic de influență, într-un dosar legat de finanţarea PDL în 2009. În octombrie 2017, Blaga a fost achitat de Tribunalul București, decizia nefiind definitivă. 

Crin şi pasiunile

Liderul PNL, Ludovic Orban a anunţat la începutul săptămânii că partidul are până în prezent 49 de candidaţi, printre care şi Crin Antonescu, urmând ca ierahizarea pe listă să facă pe baza votului în Biroul Politic Naţional. „Aşa a fost Crin întotdeauna, a generat întotdeauna pasiuni atât dintr-o parte, cât şi din cealaltă. În măsura în care Crin Antonescu va reprezenta strategia politică, moţiunea adoptată la Congres, poziţionarea noastră categorică anti-PSD, valorile dreptei liberale, în măsura în care el va fi pe această line politică, cu siguranţă poate fi un candidat bun ", a susţinut Ludovic Orban, făcând aluzie la USL şi apropierea fostului lider PNL de PSD. În replică, Crin Antonescu a spus că nu este nou în partid, iar Orban ar trebui să ştie dacă se pliază sau nu pe viziunea PNL. ”Partidul va decide”, a mai spus fostul lider al PNL.

“Sunt mulți colegi care mi-au cerut să candidez, evident poate mulți nu mi-au cerut că mă iubesc. Unii mi-ar fi cerut , alții probabil m-au invitat să candidez sperând că voi crește scorul partidului ”,ă>

Ludovic Orban, preşedintele PNL

 

 

 

 

×