x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Am găsit 70 de taxe pe care le putem scoate, într-o singură zi, fără să sufere bugetul de stat

Ponta: Am găsit 70 de taxe pe care le putem scoate, într-o singură zi, fără să sufere bugetul de stat

23 Apr 2014   •   16:23
Ponta: Am găsit 70 de taxe pe care le putem scoate, într-o singură zi, fără să sufere bugetul de stat

Guvernul va aproba ordonanţa de urgenţă privind scutirea impozitului pe profitul reinvestit şi are în vedere în perioada imediat următoare eliminarea a peste 70 de taxe, a anunţat premierul Victor Ponta.

"Avem toate avizele. Astăzi adoptăm ordonanţa de urgenţă privind scutirea, de la 1 iulie, de impozit a profitului reinvestit. Este o solicitarea veche a mediului de afaceri şi mă bucur că am reuşit să o facem", a declarat premierul în şedinţa de guvern, potrivit Agerpres.

În plus, Victor Ponta le-a solicitat miniştrilor ale căror ministere sunt vizate de o notă a Ministerului de Finanţe să înceapă elaborarea actelor normative aferente eliminării a 70 de taxe.

"Am găsit 70 de taxe pe care le putem scoate într-o singură zi fără să sufere bugetul de stat, dar care ne ajută să nu mai înnebunim oamenii cu 70 de proceduri, 70 de drumuri birocratice. Eu cred, doamna ministru (Ioana Petrescu - n.r.), că mai găsiţi, după astea 70, cred că mai găsiţi încă vreo 30-40 care pot fi, de asemenea, înlăturate. Şi vreau săptămâna viitoare să veniţi, în baza a ceea ce primiţi de la fiecare minister, cu actele normative necesare pentru a face ceea ce se tot spune de atât timp şi nu reuşim, şi anume o desţelenire a ceea ce se întâmplă pe zona aceasta de taxe care s-au tot introdus şi care, de fapt, nici nu ne ajută la buget şi creează doar un hăţiş birocratic îngrozitor", a mai declarat premierul.

×
Subiecte în articol: taxe impozite Victor Ponta eliminare taxe