x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Pe primele şase luni avem în continuare creştere economică, mizeriile lui Băsescu nu sunt importante

Ponta: Pe primele şase luni avem în continuare creştere economică, mizeriile lui Băsescu nu sunt importante

de Agerpres    |    14 Aug 2014   •   19:55
Ponta: Pe primele şase luni avem în continuare creştere economică, mizeriile lui Băsescu nu sunt importante

Premierul Victor Ponta a declarat joi că România are în continuare creştere economică pe primele şase luni şi a calificat afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu referitoare la intrarea în recesiune a economiei româneşti drept "mizerii".

"Când vorbim de economie mizeriile lui Băsescu nu sunt importante. Europa azi a primit azi o veste proastă. Pe primele şase luni avem în continuare creştere economică", a afirmat Ponta aflat într-o vizită la Botoşani.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că, în conformitate cu standardele Uniunii Europene, România a intrat în recesiune, afirmând că premierului Victor Ponta îi "duduie economia în cap".

''Lui Ponta îi duduie economia în cap. În realitate, (economia - n.r.) a început să se deprecieze. În conformitate cu standardele Uniunii Europene, România a intrat în recesiune. Pentru că nu vreau să avem diferende pe definiţii, indiferent ce definiţii ar utiliza "dottore", vă invit să vedeţi definiţia pe care Eurostatul o dă recesiunii: două trimestre succesive cu scădere a creşterii economice faţă de trimestrul anterior. România se află în această situaţie, chiar dacă faţă de anul 2013 are o uşoară creştere economică. Dar deja economia a intrat într-un declin, un declin de două trimestre consecutive: trimestrul I - care are o creştere negativă de 0,2% din PIB şi trimestrul II 2014 - care are o creştere negativă de 1% faţă de trimestrul I 2014. În termeni tehnici, înseamnă că economia României a intrat în recesiune'', a spus şeful statului la Palatul Cotroceni. 

×