x close

Site-ul care monitorizează deputaţii

0
Autor: Paul Barbu 10 Ian 2016 - 21:41
Site-ul care monitorizează deputaţii Diana Oros
Dacă sunteţi interesaţi să vedeţi cât de mult muncesc aleșii noștri din Camera Deputaţilor, de astăzi puteţi face acest lucru prin intermediul site-ului Multumesc.org.

Acolo puteţi vedea cât de mult au lipsit deputaţii în ultimele 30 sau 90 de zile sau care le-a fost rata de prezenţă pe durata întregului mandat. Site-ul a fost dezvoltat de un grup de tineri profesioniști din IT care au lucrat la proiect aproape două luni. „Scopul site-ului este transparenţa și accesibilitatea unor informaţii care erau deja publice, dar greu de urmărit”, ne-a declarat Bogdan Bocșe, iniţiatorul proiectului Multumesc.org. Potrivit lui, pe site se face o analiză cantitativă a prezentei la vot, atât la nivel individual cât și la nivel de partid, și nu una calitativă, a activităţii desfășurate.

Din păcate, același lucru nu s-a putut realiza și pentru Senat pentru că tinerii ar fi riscat să blocheze involuntar site-ul reprezentanţilor Camerei Superioare, având în vedere că acesta nu este realizat nici măcar după standardele anului 2005.
 

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 




Afisari: 4970


Mai multe titluri din categorie

Un CRIMINAL PERICULOS a EVADAT din spitalul de PSIHIATRIE de lângă Iași

Un CRIMINAL PERICULOS a EVADAT din spitalul de PSIHIATRIE de lângă Iași
Politistii din Iasi cauta un tanar, care a plecat dintr-un spital de psihiatrie, unde era internat. Persoanele care detin informatii care sa ajute la gasirea acestuia sunt rugate sa anunte cea mai apropiata unitate de po...

Scrisorile de dragoste din facultate ale lui Barack Obama, făcute publice

Scrisorile de dragoste din facultate ale lui Barack Obama, făcute publice
Scrisorile scrise de fostul preşedinte american Barack Obama în anii '80 prietenei sale din facultate au fost făcute publice joi de către o universitate privată, dezvăluind un tânăr care se luptă...

Un câine al CIA a fost exmatriculat

Un câine al CIA a fost exmatriculat
CIA a încercat totul pentru a o face pe Lulu să devină interesată de detectarea bombelor. Însă, după câteva săptămâni petrecute în cadrul centrului de educaţie canină din cadrul...

Atenție, bucureşteni! RATB prelungește trei linii de troleibuz până la Piața Unirii

Atenție, bucureşteni! RATB prelungește trei linii de troleibuz până la Piața Unirii
Galerie Foto Începând de duminică dimineața, troleibuzele din liniile 73, 74 și 76 revin la Piata Sudului şi stația capăt de linie se mută la „Piața Unirii”. „Ca urmare a finalizării...

Zvonuri infirmate de fratele fostului papă

Zvonuri infirmate de fratele fostului papă
Fratele fostului papă Benedict al XVI-lea, Georg Ratzinger, a negat informaţiile că actualul papă emerit este grav bolnav, relatează vineri DPA.  "Fratele meu se simte bine", a declarat vineri...

Scandal sexual în Franța. O scriitoare îl acuză de agresiune sexuală pe un fost ministru

Scandal sexual în Franța. O scriitoare îl acuză de agresiune sexuală pe un fost ministru
Scriitoarea franceză Ariane Fornia, fiica fostului ministru din timpul lui Nicolas Sarkozy Eric Besson, îl acuză pe fostul ministru socialist şi membru al Consiliului constituţional Pierre Joxe că a agresat-o...

Camion încărcate cu bovine, răsturnat în Pasul Tihuţa. Șoferul rănit, transportat la spital

Camion încărcate cu bovine, răsturnat în Pasul Tihuţa. Șoferul rănit, transportat la spital
Un autocamion care transporta animale s-a răsturnat sâmbătă dimineaţa în Pasul Tihuţa, pe DN 17.  Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, şoferul a fost rănit,...

Surpriză neplăcută pentru clienții Raiffaisen

Surpriză neplăcută pentru clienții Raiffaisen
Clienții Raiffeisen au avut probleme sâmbătă dimineața în a-și folosi cardurile bancare, atât la ATM-uri, cât și prin serviciile de online banking. Între timp, tranzacțiile cu card,...

Ionuț Mișa bagă miniștrii în ceață

Ionuț Mișa bagă miniștrii în ceață
Taxa de solidaritate aplicată firmelor şi modul haotic în care a fost prezentantă de ministrul Finanţelor Publice, Ionuț Mișa, au dat peste cap nu numai mediul de afaceri sau economiştii, ci chiar şi pe...

Noaptea accidentelor rutiere în Constanța, 5 mașini distruse, cel puțin 6 răniți în 3 evenimente rutiere

Noaptea accidentelor rutiere în Constanța, 5 mașini distruse, cel puțin 6 răniți în 3 evenimente rutiere
Noaptea de vineri spre sâmbătă a fost una deosebit de agitată pentru polițiștii rutieri din Constanța. Trei accidente rutiere i-au ținut în priză pe agenți. Cinci mașini au fost avariate și șase...

Viteză nebună a unui șofer. Amendă de 30 mii de lei și carnetul suspendat 3 luni

Viteză nebună a unui șofer. Amendă de 30 mii de lei și carnetul suspendat 3 luni
Un şofer care conducea un autoturism pe Autostrada Sibiu-Deva a fost surprins de radar circulând cu viteza halucinantă de 240 km/h. Poliţiştii i-au dat amendă în valoare de 2.900 de lei şi i-au...

Legea care afectează proprietarii de apartamente cu geamuri termopan. Amenzile sunt uriașe

Legea care afectează proprietarii de apartamente cu geamuri termopan. Amenzile sunt uriașe
Autoritatea Națională pentru Reglementarea Energiei (ANRE) a dat un ordin prin care obligă proprietarii de apartamente cu termopane să-și monteze senzori de gaze. Ordinul ANRE reactivează o lege care nu a fost...

Olga Tudorache va fi înmormântată sâmbătă, la Cimitirul Bellu din Capitală

Olga Tudorache va fi înmormântată sâmbătă, la Cimitirul Bellu din Capitală
Actriţa Olga Tudorache va fi înmormântată sâmbătă, la ora 11,30, la Cimitirul Bellu din Capitală, informează site-ul Teatrului Mic.  Sicriul cu trupul neînsufleţit al artistei a fos...

Zone din Ilfov și București rămân fără energie electrică

Zone din Ilfov și București rămân fără energie electrică
E-Distribuţie Muntenia va întrerupe temporar, sâmbătă, alimentarea cu energie electrică în unele zone din Capitală şi din judeţul Ilfov, în vederea efectuării lucrărilor planificate de re...

1.200 de firme şi-au mutat sediul social din Catalonia, în ultimele 30 de zile

1.200 de firme şi-au mutat sediul social din Catalonia, în ultimele 30 de zile
Aproape 1.200 de firme au demarat procedurile pentru a-şi muta sediul social din Catalonia, în ultimele trei săptămâni de criză politică, potrivit datelor publicate vineri de Registrul Comerţului din Sp...
Serviciul de email marketing furnizat de