x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu, “un candidat puternic la prezidenţiale”. Formula pe care o ia în calcul Ponta este refacerea USL cu un candidat unic la Preşedinţie

Tăriceanu, “un candidat puternic la prezidenţiale”. Formula pe care o ia în calcul Ponta este refacerea USL cu un candidat unic la Preşedinţie

de Marina Constantinoiu    |    Petru Zoltan    |    27 Feb 2014   •   20:29
Tăriceanu, “un candidat puternic la prezidenţiale”. Formula pe care o ia în calcul Ponta este refacerea USL cu un candidat unic la Preşedinţie
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Premierul Victor Ponta a declarat joi că va anunţa luni lista noului Cabinet, rezultatul negocierilor cu forţele politice, precizând că viitorul Executiv va continua programul USL.
El a comentat declaraţiile lui Crin Antonescu potrivit cărora actualul premier îşi va pierde funcţia în toamnă şi a afirmat că nu se teme de acest lucru şi că important este ca programul USL să fie îndeplinit.
Pe de altă parte, referindu-se la posibilitatea ca prefecţii liberali să fie eliberaţi din funcţie, premierul a precizat că nu există prefecţi liberali, deoarece aceştia sunt numiţi de primul-ministru şi sunt reprezentanţii Guvernului.
Premierul a declarat că exclude prezenţa în Executiv a senatorului Călin Popescu-Tăriceanu, arătând că, deşi l-ar dori în Guvern, nu doreşte acesta. “Mi l-am dorit şi când era membru al PNL, atunci nu l-a dorit domnul Antonescu, acum nu doreşte domnia sa”, a afirmat Ponta.

Tăriceanu face partid

Tăriceanu, proaspăt demisionat din Partidul Naţional Liberal, a anunţat, miercuri seara, în cadrul emisiunii “Sinteza zilei”, de la Antena 3, că va înfiinţa un nou partid liberal, care se va numi Partidului Reformator Liberal, după ce a ajuns la concluzia că USL are nevoie de o componentă liberală.
“Şi eu cred că o dată ce decizia o voi anunţa, să înfiinţez o nouă formaţiune politică liberală, care sunt convins că va aduna oameni nu doar din PNL, nemulţumiţi de cum decurg lucrurile, ci şi oameni noi, oameni tineri, oameni bine pregătiţi, oameni competenţi, care să fie sensibili la problemele cetăţenilor şi cu care să dăm un nou suflu USL-ului şi în acest fel putem să ne gândim şi la o candidatură la prezidenţiale”, a declarat Tăriceanu.

Un vis pentru România
Fostul premier liberal este de părere că România are premise să devină cea de-a şaptea putere economică a Europei şi că ar dori ca acesta să fie un proiect de unitate naţională. “Vreau să văd România a şaptea putere economică a Europei. Este un proiect perfect realizabil Atunci România nu va mai fi tratată ca o ţară de rangul al doilea, cum este astăzi, românii se vor bucura de respectul celorlalţi europeni. Este un proiect de ambiţie, cred că putem transforma România, să nu mai fin jenaţi să spunem că suntem români”, a spus acesta la Antena 3.

Preferat de români
Premierul Victor Ponta a declarat, tot la Antena 3, că îl vede pe Călin Popescu Tăriceanu ca pe un candidat puternic la prezidenţiale, alături de alte trei persoane, aşa după cum arată şi rezultatele sondajelor de opinie.
Ponta a spus că există cel mult patru persoane care sunt preferate de români pentru funcţia de preşedinte, iar printre acestea se numără şi Călin Popescu Tăriceanu.
“Funcţia de preşedinte nu e una numită, preşedintele trebuie să fie votat de români, cel puţin 5 milioane de români. Deci nu poate fi scos din pălărie. Şi spun toate sondajele publice că există patru, cel mult cinci oameni care pot fi aleşi. Poate fi domnul Arafat, poate fi domnul Isărescu, domnul Oprescu, domnul Tăriceanu, domnul Antonescu şi domnul Mihai Răzvan Ungureanu. Cred că cinci oameni apar în preferinţele publicului, dacă nu mă înşel chiar în această ordine. Deci, dintre aceşti oameni se poate alege”, a declarat Victor Ponta. Acesta a adăugat că îl vede pe Tăriceanu ca pe un candidat foarte puternic, dar nu pentru că îl vede el, “ci oamenii în răspunsurile pe care le-au dat”.

Candidat unic

Premierul a mai punctat că formula pe care o ia în calcul este refacerea USL cu un candidat unic la prezidenţiale. “Eu cred că proiectul de succes şi opţiunea de succes pentru PSD şi pentru mine ca prim-ministru este refacerea USL cu un candidat unic la prezidenţiale şi atât timp cât PSD are funcţia de premier, aşa cum am semnat şi am votat, pentru Preşedinţie sprijinim un candidat liberal, important este ca să vrea şi candidatul liberal să fie sprijinit de USL, pentru că aşa le-am promis oamenilor”, a arătat Ponta.

Posibil tandem
Întrebat dacă ar face tandem cu Călin Popescu Tăriceanu, Victor Ponta a replicat: “Aş face tandem cu domnul Tăriceanu, aşa cum aş face tandem, dacă ar dori, şi cu domnul Antonescu, aşa cum aş face cu orice candidat al USL în care am încredere. Pentru că eu cred că dacă am reface USL, aş susţine candidatul pe care liberalii l-ar propune, că e domnul Antonescu sau domnul Tăriceanu. Sigur că nu pot să spun că nu am auzit ce a spus domnul Antonescu despre mine, despre partid sau despre guvernare, dar dragul USL, aş reface un asemenea tandem”, a spus liderul PSD.
Victor Ponta a reiterat faptul că doreşte să rămână premier şi că ceea ce-l interesează cel mai mult este ca viitorul preşedinte să fie total diferit de Traian Băsescu.

×
Subiecte în articol: calin popescu tariceanu Victor Ponta USL