Administraţia noastră este în prezent nepregătită pentru preluarea preşedinţiei Uniunii Europene în 2019 şi trebuie un efort colosal pentru ca, în următorii şase ani, să o pregătim pentru acest examen de maturitate pe care România îl va da, a afirmat, joi, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, într-o conferinţă dedicată fondurilor europene, informează mediafax.ro.
"Când am intrat în 2007 în Uniunea Europeană, ni se părea că 2019, anul în care România va avea preşedinţia UE, este foarte departe. Suntem la jumătatea acestei perioade. Administraţia noastră este în acest moment nepregătită pentru preluarea preşedinţiei UE, în 2019. Asta înseamnă că miniştrii noştri vor conduce consiliile, vor conduce ECOFIN, consiliile pe competitivitate, pe transporturi, pe industrii. România nu va fi reactivă, va trebui să-şi asume priorităţi ale UE, iar ministerele vor trebui să aibă departamente care să pregătească, să evalueze şi să justifice poziţiile României. Asta nu se face peste noapte. Noi am început cu administraţia în a doua jumătate a secolului nostru ca fiind un stat excesiv birocratic şi corupt, pentru că el a apărut prin decizie şi nu prin evoluţie organică asupra unei societăţi fără societate civilă, cu peste 90% populaţie rurală şi el, în fond, nu s-a restructurat până acum. Trebuie să facem un efort colosal în aceşti şase ani pentru a pregăti administraţia românească pentru examenul de maturitate pe care îl dăm după un secol şi jumătate de istorie modernă", a spus Vosganian.
În opinia acestuia, îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene trebuie să aibă loc în paralel cu pregătirea administraţiei pentru 2019, acest proces fiind singura şansă a României de a reduce decalajele de nivel de trai, de convergenţă reală cu primele 15 state intrate în UE. Însă fără o creştere a PIB-ului de cel puţin 4 - 5 procente, aceste decalaje nu pot fi reduse.
"Însă nu putem creşte cu 4-5 procente PIB-ul, fără să absorbim banii europeni, creşterea PIB-ului potenţial cu efecte imediate pe deficitul structural şi pe sustenabilitate economică fiind din aceste fonduri. Fondurile europene au un dublu rol: în primul rând să ne ajute să creştem, iar în al doilea rând să ne ajute să devenim maturi, iar examenul de maturitate va fi 2019", a subliniat ministrul Economiei.
În acest context, el a atras atenţia asupra faptului că este nevoie de un proiect naţional care să se cheme ''România 2019", în care să fie angrenată administraţia centrală, mediul universitar, precum şi toate structurile de consultanţă.
"Am crezut că, dacă intrăm în Uniunea Europeană, lucrurile se rezolvă. Ne-am dat seama că noi suntem complementari, nu competitivi. Este o diferenţă fundamentală între cei doi termeni. A fi complementar, înseamnă drumuri cu un singur sens: forţa de muncă pleacă de la noi la ei şi banii sperăm să vină de la ei la noi. Competitivitate înseamnă drum cu dublu sens, înseamnă a participa la un proces de integrare europeană", a adăugat Varujan Vosganian.