Mărginimea Sibiului, legenda cu site

Ce are a face Mărginimea Sibiului, ce au de-a face oierii şi transhumanţa cu internetul? Din 20 august, legendara, frumoasa, bogata în tradiţii, bogata în oameni deosebiţi, Mărginimea Sibiului are acest website.

Toate frumuseţile, cele din trecut şi cele din prezent, documente, fotografii, cărţi, monografii, legende vor apărea pe acest site.

Naşterea acestui site seamănă cu o poveste. Au fost odată...  un eleveţian şi o româncă, Daniela şi Laurent Chrzanovski. El, arheolog, ea, specialist IT. Într-o zi, cei doi soţi au venit în vizită la Sibiu, au pus piciorul în Mărginime şi s-au îndrăgostit iremediabil de aceste locuri.

Şi de atunci au căutat să ducă vestea despre această minune tuturor românilor şi cât mai departe în lume. Şi le-a venit ideea cu site-ul. Asociaţia Swiss WebAcademy a lansat acest proiect de valorificare pe termen lung a  Mărginimii, pe cât de inovator, pe atât de ambiţios, ce oferă informaţii accesibile publicului larg şi foarte utile cercetătorilor.

 Daniela şi Laurent Chrzanovski au căutat oameni, care să le spună poveşti şi legende, au căutat documente, fotografii, cărţi orice ar fi putut contura lumea această fascinantă.
“Patria lui Octavian Goga şi a lui Emil Cioran, ţinut al oierilor, care îşi duceau turmele până în Moldova şi Crimeea, teritoriul Mărginenilor a păstrat şi a conservat tradiţii unice, ansambluri naturale şi monumentale de excepţie. Mărginimea Sibiului nu este atât de cunoscută pe cât se crede. Sau nu este cunoscută aşa cum trebuie. Am vrut să arătăm că este o zonă în care cea mai mare bogăţie sunt oamenii.”, a spus Daniela Chrzanovski cu ocazia lansării website-ului, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Oamenii, cu tradiţiile lor, cu istoria lor, un loc cu profunzimi încă neexplorate. Toate acestea trebuie recuperate, păstrate, duse mai departe. Website-ul este proiectat să devină o arhivă online de fotografii şi documente istorice provenind din diverse instituţii  din ţară: Complexul Naţional Muzeal ASTRA, Muzeul Naţional Brukenthal, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Etnografic din Geneva (Elveţia), Asociaţia “Reuniunea Mărginenilor” şi mulţi alţi colaboratori culturali locali sau naţionali.

Pentru a inaugura acest portal web, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Asociaţia Swiss WebAcademy au organizat o expoziţie temporară ilustrând trecutul şi prezentul zonei Mărginimii Sibiului, punând în valoare tradiţii şi aspecte mai puţin cunoscute din această regiune, prin expunerea a 200 de fotografii inedite.

Expoziţia Mărginimea Sibiului, deschisă în Sala Acvariu, a MNŢR, va putea fi vizitată până pe 1 septembrie 2013, urmând să fie itinerată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei (Cluj-Napoca), iar anul viitor, la Berna, în Elveţia.

Site-ul încearcă să nu rateze nimic din viaţa mărginenilor. Se găsesc informaţii despre istorie, tradiţii, meşteşuguri, port, gastronomie, turism.  Iar dacă lipseşte ceva, iniţiatorii acestui proiect fac apel către toţi iubitorii Mărginimii să trimită documente, fotografii, orice ar putea completa legenda.

O lume fabuloasă - 18 localităţi - prezentată cu legende, fotografii, documente şi muzică.  În Europa de Vest toate aceste minunăţii s-au pierdut.  Aici ele încă există, chiar dacă sunt zone în care au început să se mute orăşenii şi există riscul să distrugă unele lucruri. Avem un tezaur. Să nu-l pierdem.  Este semnalul de alarmă tras de Laurent Chrzanovski. Elveţianul atât de îndrăgostit de Marginime, încât s-a mutat în România.

Una dintre rubricile site-ului se cheamă “Legendele Mărginimii”.  Am ales una dintre ele, culeasă de profesorul Ioan Părean. Acesta are şi o carte -”Legende din Mărginimea Sibiului” - care poate fi citită în biblioteca virtuală de pe site.

Legenda uriaşilor

“Se spune că demult, când încă mai dăinuiau uriaşii, pe aceste plaiuri şi-au făcut casele două familii de giganţi. Una şi-a întocmit adăpostul pe dealul Zidul, din apropierea Orlatului, iar cealaltă, pe dealul numit La Zid sau Vârful Zidului, de lângă satul Sibiel. Cele două familii de uriaşi se întreceau în a-şi construi case cât mai mari şi mai frumoase. Astfel, nu după multă vreme, pe cele două dealuri se înălţau spre cer case mari din piatră, cu ziduri groase, numai bune de locuit. Când li se făcea sete, se spune că aceştia ieşeau din casă, puneau un genunchi pe culmea dealului Teiş şi altul pe pragul casei de pe dealul Zidului şi sorbeau apa râului Săcel, iar când le era sete mai tare, se întindeau, puneau o mână pe dealul Câmpşor, iar cu cealaltă se sprijineau pe Priloage şi secau Cibinul, sorbindu-i apele limpezi cu peşti cu tot.

Se spune că odată, uriaşul tată, care era cel mai voinic din toată familia, după ce a mers o zi întreagă prin lume, a băgat de seamă că în turetcile cizmelor sale s-au adunat câţiva pumni buni de nisip. Pentru a nu intra cu nisip în casă, el s-a aşezat pe o muchie îngustă de deal şi, scoţându-şi pe rând cizmele, le-a scuturat în dreapta şi în stânga sa. Locul unde a stat uriaşul este acum şaua dintre cele două dealuri Cetatea Scurtă şi Cetatea Lungă, iar vârfurile celor două dealuri s-au format din nisipul şi pietricelele scuturate de către uriaş din cizmele sale largi.
Buni gospodari, uriaşii aveau tot ce le trebuia să-şi ducă traiul în tihnă, însă cele două familii aveau numai o singură sită pentru cernut făina. Acest lucru nu-i supăra însă prea tare. Atunci când doreau să cearnă făina pentru vreo mămăligă, doar întindeau mâna şi luau sita de la cealaltă familie.

Toate au mers bine până când un copil de uriaş, găsindu-şi de joacă, a pus sita într-un vârf de băţ şi într-o seară senină a vrut să culeagă stelele cu ea, cernând cerul de la apus spre răsărit. Cum stelele ardeau ca nişte bulgări de foc, uriaşul cel “mic” a reuşit să găurească sita, proprietatea celor două familii.

De aici s-a ivit cearta între familiile de uriaşi care, deşi mari la trup, nu aveau prea multă minte, aşa încât au început să arunce unii în ceilalţi cu pietre. După ce au isprăvit pietrele, au rupt bucăţi din zidurile propriilor case şi le-au azvârlit în capul celorlalţi. Bătându-se mereu, şi-au părăsit casele devenite acum doar nişte ruine, plecând dincolo de munţi, spre miazăzi, unde se spune că s-au împăcat, ridicând case noi.

Urmele trecerii acestor uriaşi prin locurile acestea se pot vedea şi astăzi. Ruinele caselor urieşeşti încă mai stăruiesc pe culmile celor două dealuri de lângă Orlat şi Sibiel, iar ca dovadă a luptei dintre cele două familii de uriaşi ne stau numeroasele steiuri colţuroase, împrăştiate pretutindeni între cele două sate.” (www.marginimeasibiului.com).