Muzeul Astra din Sibiu este mai mult decât un simplu spațiu de expoziții. Conceptul interactiv care s-a dezvoltat aici, mai ales în ultimii cinci ani, atrage turiștii care vor să guste tradiționalul autentic, bucurându-se de găzduirea în incinta muzeului. Sărbătorile și obiceiurile din toate zonele țării sunt mai ușor de înțeles, prin participarea directă a vizitatorilor la ceea ce era pe vremuri, iar specialiștii pot oferi explicații celor care vor să afle care este originea unor ritualuri tradiționale. La muzeu se poate dormi, în peste 100 de camere, se poate mânca și se pot face cumpărături, direct de la producători.
Participarea la viața satului românesc tradițional este posibilă printr-o simplă vizită la Muzeul Astra din Sibiu. Cei care își doresc o excursie în inima culturală a satului româmesc se pot caza la muzeu, mai ales în perioadele când sunt organizate evenimente interactive, astfel încât vizitatorii pot participa direct la prepararea mâncărurilor tradiționale sau la alte activități specifice lumii rurale, așa cum se făceau până acum un secol. Și meșteșugurile tradiționale sau tehnicile de restaurare se pot învăța la muzeu. Chiar în această perioadă este în plină desfășurare Tabara de restaurare a obiectelor din patrimoniul Muzeului în aer liber, un eveniment organizat de muzeu, prin Centrul Astra pentru Patrimoniu, în parteneriat cu Facultatea de Inginerie a lemnului de la Universitatea Transilvania din Brașov. Tabara a ajuns la cea de-a V-a ediție și se va desfășura în perioada 6-13 octombrie. „Tabara constituie o acțiune de voluntariat pentru conștientizarea diversității și importanței patrimoniului cultural și totodată necesitatea conservării acestuia. Participanții la tabără sunt 20 de studenți ai Facultatii de Inginerie a lemnului de la toate cele 3 cicluri de studii: licență, masterat și doctorat, însoțiți de cadrele didactice coordonatoare, însoțiți de doi profesori”, explică reprezentanții instituției.
Câştigători de “Oscar”
Muzeul Astra a câștigat, recent, marele premiu European Museum Academy - Luigi Micheletti Award, distincție care se acordă unui muzeu de rang internaţional care, prin activităţile întreprinse, are în palmares proiecte sustenabile în privința promovării actului cultural și a tradițiilor. Pentru prima dată în cei 24 de ani de când se acordă, premiul Luigi Micheletti a ajuns în România. Motivația juriului, pentru acordarea acestui premiu a fost: „Muzeul este profund implicat în relația cu diversele minorități etnice și a poveștilor lor și depune un efort deosebit în ilustrarea acestor fenomene prin festivaluri, activități culturale și demonstrații practice diverse”. Iar sărbătoarea este continuă, la muzeu. Fiecare tradiție este refăcută, cu toate ingredientele ei de autenticitate, în incinta acestui muzeu care se întinde pe o suprafață de 96 de hectare, în Dumbrava Sibiului. Tot aici se află și Parcul Natural Dumbrava Sibiului, o arie protejată de interes național. O zonă ideală pentru o vacanță la țără, chiar dacă satul tradițional și parcul sunt sub umbrela imensului muzeu în aer liber.
Iarna vine cu sărbătoarea de Ignat
În luna decembrie, deja a devenit tradiție tăierea porcului de Ignat. Peste 6.000 de vizitatori merg la Muzeul Astra, din Sibiu, pentru a se bucura de tradiția de Ignat, așa cum se făcea în vechime. Evenimentul se organizează la mijlocul lunii decembrie, înaintea sărbătorii, astfel încât să se asigure prezența unui public numeros. Mii de vizitatori participă la acest eveniment pentru a gusta atât tradiția, cât și preparatele tradiționale, “ca la mama acasă”, dar își pot face și aprovizionarea pentru Crăciun.
Vizitatorii se pot caza în peste 100 de camere, în două pensiuni din incinta Muzeului Astra. Structurile de cazare nu sunt în casele tradiționale, dar oferă plăcerea de a avea o vacanță chiar într-un muzeu în aer liber.
Relaxare la SPA
Sibiul le oferă vizitatorilor numeroase posibilități de relaxare la SPA, piscine interioare și exterioare, săli de fitness și terenuri de sport. În topul celor mai căutate hoteluri sibiene pentru zonele de SPA se află Hilton, Continental Forum și Împăratul Romanilor, toate trei fiind amenajate în clădiri monument. Împăratul Romanilor le oferă vizitatorilor acces la piscină interioară, saună şi sală de gimnastică. Hilton Sibiu se află la 50 de metri distanță de Muzeul Civilizației Populare Tradiționale Astra în aer liber și oferă acces gratuit la piscină și centrulSPA pentru clienții proprii. La Continental Forum Sibiu există Wellness Club, cu saună, jacuzzi, fitness și aerobic Clienții pot opta și pentru Spa and Relaxation Lounge, pentru detoxifiere și energizare.