Conacul de la Hereşti

Reşedinţă boierească din prima jumătate a secolului XVII,situată la 35 km sud-est de Bucureşti.Ansamblul arhitectural de la Hereşti este alcătuit din conacul de piatră construit intre anii 1641-1643, biserică cu hramul Sfintei Treimi ridicate de familia boierilor Năsturel in 1644 şi reşedinţa lui Anastase Stolojan din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

In 1657

Paul de Alep, secretarul patriarhului Macarie al Antohiei, venind din Rusia ajungea la Hereşti in septembrie 1657. "Am ajuns inaintea prănzului in satul Fiereşti, unde sunt conacurile şi saraiurile fratelui doamnei voievodului Matei. S-au inceput şi s-au construit aceste palate pentru ca să se spună că nu există altele asemănătoare lor in lumea din ţările Francilor. Pentru asta au fost aduşi meşteri ziditori din ţara ungurească şi pietre din ţara turcească. Au inceput să construiască cu piatră şi la exterior şi la interior, simultan pănă au fost terminate bolţile. Pietrele au fost şlefuite cu mare măiestrie. Palatul are trei caturi, unul peste altul. Această construcţie a avut la bază munca inventivă a meşterilor in ceea ce priveşte caracteristicile lucrului. Acoperişul in intregime este din olane. După cum mi s-a spus şi in Ungaria toate edificiile sunt construite in felul acesta."

Proprietari in timp

Dintre cei doi fraţi Năsturel, Udrişte sau "Orest" cum apare in documente a fost cel mai cunoscut, fiind unul dintre cei mai importanţi cărturari ai secolului XVII. In timpul lui Matei Basarab avea rangul de logofăt, dar era de fapt şeful cancelariei. Locuia la Tărgovişte lăngă reşedinţa domnească, dar pleca adesea la Hereşti, care era o reşedinţă de vară.

Ultimul stăpăn din neamul Năsturel a fost generalul Constantin Năsturel, care in urma datoriilor acumulate a fost nevoit să văndă intreaga moşie prinţului Serbiei Miloş Obrenovici, a cărui familie a stăpănit Hereştii pănă in 1881 cănd a fost cumpărat cu 4 milioane lei aur de omul politic liberal Anastase Stolojan. Acesta este cel care a construit o clădire nouă, un han şi o moară in apropiere.

In 1931, un incendiu a distrus complet acoperişul, planşeele din lemn şi toată tămplăria vechiului conac al Năstureilor, clădirea nefiind reparată, deşi a fost proprietatea familiei Stolojan pănă in 1948. In 1949 a inceput dărămarea, piatra fiind folosită ca material de construcţie pentru clădiri noi.

In anii 1950, clădirea mai păstra suficiente elemente originale, astfel Comisia Monumentelor Istorice a intervenit consolidănd şi restaurănd monumentul. Conacul aparţine din anii 1970 Muzeului Ţăranului Romăn găzduind un timp Muzeul Lemnului şi Feroneriei. In prezent Muzeul Ţăranului Romăn desfăşoară proiectul "Casa de piatră" care este condiţionat de restaurarea ansamblului şi organizarea unui Muzeu al Boierului Romăn.

"Casa de piatră"

Spre deosebire de alte reşedinţe boiereşti, cea a Năstureilor este unică, modelul ei nefiind preluat ulterior. Dacă sistemul de boltire a pivniţelor este cel utilizat in epocă, diferă materialul, piatra de talie şlefuită fiind folosită pentru construcţia intregii clădiri.

Reşedinţa se detaşează de construcţiile similare ale timpului prin restul elementelor ce o caracterizează: forma L a planului, ritmarea golurilor şi plinurilor faţadelor, tratarea simetrică a celor două aripi ale clădirii - determinată de funcţiune - cu posibilităţi de comunicare la parter şi etaj, fiecare avănd insă portal, scară interioară şi pivniţe complet separate. Noutatea insă erau scările interioare de piatră.

Pivniţele, calitatea materialului din care a fost executată clădirea, precum şi simplitatea elegantă a elementelor arhitecturale, alături de trecutul acestui monument, intrigă la o următoare vizită.

In 1954, zidăria turnului din cărămidă se mai păstra parţial, dar nu mai avea acoperiş şi planşee. "Zidurile de piatră ale etajului erau dărămate pănă la nivelul parapetului ferestrelor, cu excepţia peretelui de est unde se păstra pe toată inălţimea, inclusiv cornişa. Pivniţele şi parterul se păstrau in intregime, majoritatea bolţilor erau insă fisurate. Proiectul de restaurare a prevăzut revenirea exactă la forma originală"

Eugenia Greceanu

In fotografia făcută inainte de incendiul din 1931 se observă turnul cu două etaje executat din ziduri groase de cărămidă, tencuiala imitănd piatra de talie, adăugat de Miloş Obrenovici. Faţadele conacului au primit o decoraţie neoclasică, iar interioarele au fost tencuite.

Fotografiile alb negru sunt făcute in anul 1954, inainte de inceperea lucrărilor de restaurare şi provin din fototeca I.C.S.O.R.