x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astazi e ziua ta... - Andrei Codrescu

Astazi e ziua ta... - Andrei Codrescu

19 Dec 2005   •   00:00
Astazi e ziua ta...  -  Andrei Codrescu

A emigrat in 1966 in SUA. Comentariile sale, difuzate incepand din anii ’80 de National Public Radio, l-au transformat intr-o voce respectata a radioului american. Profesor la Louisiana State University, scriitorul Andrei Codrescu implineste maine 59 de ani.

"Timpul ne taie in felii din ce in ce mai mici"

A emigrat in 1966 in SUA. Comentariile sale, difuzate incepand din anii ’80 de National Public Radio, l-au transformat intr-o voce respectata a radioului american. Profesor la Louisiana State University, scriitorul Andrei Codrescu implineste maine 59 de ani.

"Am sentimentul ca as putea sta linistit de acum incolo; am copii crescuti, o sotie, un salariu si un petic de pamant in munti cu doua pesteri si un izvor. In acelasi timp am sentimentul ca mi s-a prabusit lumea cand a fost distrus orasul meu, New Orleans. Fac tot felul de lucruri care nu au nimic de-a face cu scrisul: ma ratoiesc la mici birocrati, semnez scrisori de protest, las mesaje la oameni care nu mai locuiesc acolo. Vreau sa scriu o carte despre (sau cu) Tristan Tzara si simt si nelinistile deceniului ’30, ca si cum s-ar apropia razboiul. Ce spun? Razboiul se desfasoara. Anul viitor o sa ma duc la pestera Lascaux, din sudul Frantei, sa vad primele picturi omenesti. Poate o sa inteleg ceva. Ziua mea va decurge fara fanfara, in munti. Am sa salut soarele in pestera mea: rasare exact in gura pesterii si aprinde izvorul cu lumina. Dupa aceea o sa-mi cioplesc si ornamentez o ramura groasa pe care am taiat-o acu’ cateva zile. O pantera sau un vant toxic ar putea sa rada de aceste planuri. O sa scriu si o poezie, cum am facut de doua sau de trei ori in viata, dandu-mi luxul de a simti placere, vinovatie, lipsa de intelepciune, si dorinta nesanatoasa pentru oameni de mult disparuti. Pana la 13 ani nici nu stiam ca ziua de aniversare era ceva deosebit. La 13 ani mi-a dat mama un ceas cu cadran negru, marca «Pobeda» si am fost foarte mandru de el pana cand l-am pierdut in New York. Timpul s-a plictisit sa stea cuminte si sa ne dea bucurii marunte; s-a sculat pe partea rea a patului, sa parafrez expresia americana («it woke up on the wrong side of the bed») si a inceput sa accelereze catastrofele. M-am preocupat mult de perceptia noastra asupra timpului: in anii ’50 abia se misca, era inghetat de Razboiul Rece, in anii ’60 ne-a facut multa bucurie ca a fost simultan voios si distrugator si a batut ca un vant plin de iluzii utopice ca tineretea fara batranete si viata fara de moarte, in anii ’70 s-a intors la grijile zilnice si a devenit mai global. Acum timpul ne taie in felii din ce in ce mai mici si-i da fiecarei felii mult de lucru: o sa vina ziua cand o mie de parti din un singur om o sa lucreze neincetat la trebi diverse. Eu ma opun acestei tendinte a timpului cu speranta ca o sa ajungem la (si o sa fim salvati de) valul de ras care patrunde intreaga lume a fenomenelor. Anul acesta am debutat (dupa 40 de ani!) cu poezii scrise in limba romana in anii 1965-1970, in cartea «Instrumentul Negru» (Scrisul Romanesc) si tot in acest an am scris in intregime in romana o carte care se cheama «Miracol si Catastrofa», un interviu lung pe care mi l-a luat dl Robert Lazu. Regret ca Edith Piaf, «rien», dar felul in care regret acest nimic e plin de melancolie. Regret si ca Romania a irosit zece ani dupa «rivolutie» pe mana hotilor. Eu nu am dorinte, mi-e greu sa le concep. Sunt un dop pe valuri: cand ajung pe nisip ma umple dorinta de plimbare. Vreau sa spun, pofta vine mancand. Nu am dorinte preconcepute. Cel mai bun sfat? «Du-te-n America si invata engleza!» De la Nichita Stanescu in 1965. Ziua mea imi face cadou ocazia de a declama tot felul de «intelepciuni» nemeritate si rolul de «elder statesman» care, combinat cu vicii insuficient satisfacute, poate aduce surprize in viitor."

PLANURI
"Anul viitor o sa ma duc la Pestera Lascaux, din sudul Frantei, sa vad primele picturi omenesti. Poate o sa inteleg ceva. Ziua mea va decurge fara fanfara, in munti..." - Andrei Codrescu, scriitor

×
Subiecte în articol: calendar