x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astazi e ziua ta..." - Constantin Abaluta

"Astazi e ziua ta..." - Constantin Abaluta

08 Oct 2004   •   00:00
"Astazi e ziua ta..." - Constantin Abaluta

"E o intamplare aniversarea nasterii"

In 1964 ii aparea primul volum de poezii. De atunci a publicat 15 volume de poezie si proza si 7 volume de traduceri. Poet, traducator, antologist, dar in primul rand poet, Constantin Abaluta implineste astazi 66 de ani.

"Voi continua si anul acesta sa scriu in momentele de ragaz. De cativa ani, la aniversarile mele invit un prieten, doi sau ies la un restaurant, nu sunt planuri speciale in nici un caz. Tineretea imi era lipsita de o serie de griji zilnice in ceea ce priveste viitorul meu, al operei, eram mai liber, eram la inceput, volumele de poezie se scriau singure intr-un fel, ca si acum. Nu aveam pe umeri o raspundere atat de mare, la ora de fata e raspunderea volumelor nepublicate, a gasirii unor sponsori, a gasirii unui editor care sa aiba difuzare buna ca sa existe intr-adevar macar in cateva librarii. Modul in care imi aniversez ziua de nastere s-a schimbat foarte mult, atunci petreceam cu multa lume, cu ceaiuri dansante, cu multi prieteni de toate categoriile. La ora de fata prietenii s-au imputinat si totul s-a restrans. Asta nu inseamna ca nu ma bucur de multe lucruri de care atunci nu eram constient. Tema mortii este mult mai prezenta in opera mea, pentru ca este foarte aproape de viata mea. Aniversarea este o data la care, eu cel putin, nu observ in mod pregnant trecerea timpului. Simt mai degraba toamna decat propria-mi aniversare. O toamna frumoasa e un spatiu mult mai mare, mult mai generos. Aniversarea de fapt este o data fictiva, eu spuneam intr-un poem: aniversarile raman undeva in niste dictionare si atat, nu constituie un miez al propriei fiinte, e o intamplare aniversarea nasterii. Daca ti-ai pierde memoria nu ar insemna mare lucru. Nu simt in mod deosebit trecerea timpului, sigur testamentul biologic este asa, stie toata lumea, insa pe plan creativ este mult mai mult, adica iti da posibilitatea sa fii mult mai liber pentru ca acum stiu mai multe si ma pot autoghida in directiile care imi convin. Atunci eram mai stangaci, mai neexperimentat si ori ma temeam sa nu fac vreo gafa, ori curajul debordant al tineretii ma facea sa nu fiu sensibil la faptul de a face vreo gafa. Un an in care ai avut o serie de reusite sau ai scris mult de asa natura incat sa te satisfaca niste lucruri la care te gandeai de mult si ti-au iesit, este foarte rodnic. Anul asta mi-au reusit multe lucruri. In general, trecerea timpului la varsta asta inseamna mult, daca stai sa te gandesti foarte serios. Nu-i bine sa te gandesti intotdeauna foarte serios. As vrea ca varsta de 66 de ani sa nu o incep cu regretul cu care am incheiat ultimii trei-patru ani, acela de a nu fi gasit un sponsor sa-mi public volumul antologic de poezii."

×
Subiecte în articol: calendar