“Astăzi e ziua ta...” - Cristian Hadji-Culea

A fost director general al Direcţiei Generale a Instituţiilor de Spectacole, iar în perioada ’98-’02 Pre­şedinte al Consiliului de Ad­ministraţie şi Director Gene­ral al Societăţii Române de Televiziune.

“Fiecare spectacol... este un vis”

 
A fost director general al Direcţiei Generale a Instituţiilor de Spectacole, iar în perioada ’98-’02 Pre­şedinte al Consiliului de Ad­ministraţie şi Director Gene­ral al Societăţii Române de Televiziune. Directorul Teatrului Naţional din Iaşi, unul dintre cei mai apreciaţi regizori, Cristian Hadji-Culea, împlineşte astăzi 56 de ani.

“Peste o săptămână am o premieră la Teatrul din Cluj cu «Aceşti nebuni făţarnici» a lui Teodeor Mazilu, o piesă şi un dramaturg în care cred foarte tare. Nu a mai fost jucat de mult, dar cred că este în continuare actual şi sper să demonstrez lucrul acesta. Chiar de ziua mea voi fi la Iaşi, pentru că sunt ceva probleme. Fiind directorul teatrului trebuie să ajung şi acolo. Şi aici vor fi în această săptămână două premiere şi multă activitate. Sper să-mi întâlnesc soţia şi familia, pentru a-mi sărbători ziua de naştere, undeva la mijlocul sau la sfârşitul lunii.

Când eram în liceu jucam teatru, dar apoi am făcut regie. De la 15 ani am vrut să fac facultatea pe care am făcut-o. Joc destul de mult explicând una şi alta, numai că joc mai prost decât actorii pe care îi vedeţi pe scenă. Îmi plac actorii cu personalitate, îmi plac oamenii care gândesc şi cu care colaborez. Nu mi-am dorit niciodată sclavi. Pe studenţii mei îi învăţ să încerce să fie flexibili, să asculte actorul, nu cu ceea ce spune, ci cu ceea ce comunică.

Teoretic, ca să aibă totul un nume, se spune că un actor pentru a fi actor trebuie să aibă talent şi cultură. În ce constă talentul acela? Nu ştiu ce-i talentul... ce-i cultura ştiu.

Privind în urmă, mă felicit pentru spectacolele bune pe care le-am montat, care mi-au făcut plăcere şi care au făcut plăcere. Mă mustru pentru tot felul de prostii care mi-au ocupat timpul, nervii, energia cu rezultate mult mai mici şi mult mai puţin vizibile decât un spectacol.

Relaţiile cu oamenii sunt cea mai frumoasă amintire pe care o păstrez din perioada în care am fost preşe­dinte al Televiziunii Române. În măsura în care am întâlnit oameni care mi-au făcut plăcere. Asta în­seamnă oameni care iubeau aproape fanatic meseria, care nu se plângeau, care inventau, care descopereau noi mijloace. Toate acestea m-au bucurat. Sigur că am putut să încep o reformă care va dura atâta vreme cât va dura şi televiziunea, dar tot oamenii...

Regretul meu imens este că poate puteam să fac spectacole mai bune sau că nu am făcut destul de multe câte îmi doresc acum să fac.

Fiecare spectacol pe care îl fac este un vis. Deci, am tot făcut vise. åsta e un noroc, e o şansă. Nu ştiu dacă sunt un om norocos, dar am norocul de a fi bucuros. Mi-aş dori ca şi lumea din jurul meu să fie bucuroasă şi să am parte în conti­nuare de noroc şi de iubire.”