"Astazi e ziua ta..." - Damian Crasmaru

Face parte dintr-o generatie de aur, un actor pentru care teatrul reprezinta un adevarat templu in care paseste cu o discretie care te lasa fara replica. Damian Crasmaru implineste astazi 74 de ani.

"Nu e bine sa te uiti prea mult in urma"

"Pentru mine, un an in plus inseamna destul de mult. Sunt la o varsta la care un an in plus poate fi socotit mai multi, incep sa fiu zgarcit. A fost un moment in viata sau mai multe in care am risipit anii, crezand ca voi avea multi in fata. Acum au ramas mai putini. Cred ca voi fi pe scena de ziua mea. E cea mai frumoasa aniversare pentru un actor. Nu am fost incantat de aceste aniversari niciodata, nu mi-a placut niciodata sa petrec, nici nu stiu ce e aceea o petrecere de aniversare a unui moment ca acesta.
As putea sa ma laud putin sa va spun ca intotdeauna am avut de lucru si zilele de aniversare ale vietii mele au trecut putin neobservate. Chiar de mine. Si nici nu am facut taraboi in jurul meu ca sa afle cei din jur. Intotdeauna am avut un program si eu fac parte dintr-o cohorta actoriceasca ce a cam disparut de pe aici intr-o alta lume, nemultumita pentru ca nu si-a implinit toate dorintele de a juca tot ce a vrut sa joace.
Noi avem insatiabilitatea aceasta de a munci. Este o profesiune in care nu se evita munca, e o haituiala permanenta si pe dinauntru, si pe dinafara de a juca tot, cat mai mult, de a juca tot ceea ce nu ai jucat. Roluri sunt foarte multe si ti-ar trebui foarte multe vieti, pline de noroc si de sansa, sa poti sa-ti indeplinesti programele cu care probabil ca te-ai nascut, care probabil ca s-au format in timp despre aceste roluri. Varsta pe care o implinesc este una in care, fara sa vrei, iti tragi singur o linie dedesubt si incepi sa-ti faci niste socoteli. Pe cele de viitor nu este bine sa le faci, pentru ca viitorul intotdeauna e mai incert. La un moment dat poti sa spui:
Asta a fost viata mea! Am un regret profesional, din cauza faptului ca am fost ocupat cu doua piese, care inca nu au vazut nici una lumina rampei, am pierdut o piesa la care tineam foarte mult. Nu mai sunt in masura sa ofer cu atata inconstienta timpul meu. Dar intr-o societate esti obligat sa te incohortezi asa unor legi, unor obiceiuri, unor obligatii si viata proprie este mai greu sa ti-o coordonezi si sa ai si rezultate fericite. Teatrul era o institutie, un templu in care zborurile mintale si sufletesti nu lipseau. Astazi au inceput sa fie foarte rare.
Nu e bine sa te uiti prea mult in urma, dar amintirile din urma sunt lucruri concrete pe care le-ai trait, prezentul are prezumtibilitatea lui, iar viitorul are foarte multe incertitudini. Exista in clipa de fata o executie zilnica a omului care nu mai are timp pentru el. E o lume grabita, se trece superficial peste foarte multe lucruri pe care omul merita sa le aiba si sa le consume. Nu am auzit pe nimeni sa spuna: "Am terminat, sunt fericit, gata, nu-mi mai doresc nimic"" (Loreta Popa)