x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astazi e ziua ta... - Radu Gabrea

Astazi e ziua ta... - Radu Gabrea

20 Iun 2005   •   00:00
Astazi e ziua ta...  -  Radu Gabrea

A debutat in 1969 cu filmul "Prea mic pentru un razboi atat de mare". In 2002 a primit diploma de membru de onoare al Uniunii Autorilor si Realizatorilor de Film din Romania pentru merite deosebite in domeniul cinematografiei romanesti. Astazi, regizorul Radu Gabrea implineste 68 de ani.

"Aniversarile sunt pentru mine zile de iubire"

"Nu m-am gandit niciodata la varsta. Aniversarile sunt pentru mine zile de iubire. Anul asta imi sarbatoresc aniversarea cu Victoria Cocias, sotia mea, intre trandafirii nostri, cu prietenii si fratele meu din Romania. Va fi si un spectacol. O nunta, la care Victoria si cu mine suntem nasi. Desi ma bucur de ce se intampla la «aniversarile mele», am privilegiul ca ele nu sunt decat din cand in cand anuale. Ca si cum m-as fi nascut la un 30 ale lunii a XIII - a, fiecare data fiind legata de filmele mele. Dupa acest calendar am doar 16 ani si 8 luni. Si e evident, aniversarile, sarbatoririle erau proiectiile cu aceste filme. Mi-amintesc de pilda de proiectia de la Locarno, in 1970, cu «Prea mic pentru un razboi atat de mare». Implinisem un an. Iesisem pentru prima data din Romania. Apoi la trei ani, crescusem putin, eram la filmul «Dincolo de Nisipuri», la Cannes, in 1974. «Un film exceptional» a scris atunci revista «L’Ecran» iar cartea lui Antonin si a Mirei Liehm, «The east European Cinema» aparuta la UCLA Press il considera «cel mai important film romanesc al anilor 70». Proiectia era in pericol, un emisar al Romaniei Film venise special de la Bucuresti sa opreasca filmul; fusese doar oprit de Ceausescu personal, dupa o proiectie privata. Pierre Henri (Deleau), Directorul «Quinzaine», a amenintat cu «scandal», daca filmul va fi retras. La patru ani, la aniversare, a fost proiectia la Washington, in deschiderea Festivalului «American Jewish Film Festival» cu «Nu te teme Jacob!», adaptare dupa «O faclie de Pasti» a lui I.L.Caragiale. A fost un film cu care am colindat prin toata lumea. Cinci ani am implinit la «Un barbat ca Eva», s-a intamplat chiar la New York. De data asta, a coincis si cu data de 20 iunie, calendarul obisnuit. Era noaptea, eram cu Dan Nutu in Manhattan. Dimineata avusese loc premiera americana a filmului, pe care Vincent Canby, Papa criticii mondiale de film, cronicarul lui New York Times, il vazuse cu trei zile inainte. Asteptam ora 12, sa apara ziarul New York Times, cu cronica lui Canby. Canby era spaima regizorilor si producatorilor americani. Putea demola sau ridica in slavi un film. Cand a iesit ziarul, l-am smuls din mana lui Dan. Castigasem. Cronica lui Canby era formidabila. In acea saptamana, Canby a scris de trei ori despre film. O aniversare prelungita... Sau aniversarea de la Jerusalim, in 2001, cu «STRUMA», sau de la Tel Aviv, in Decembrie 2004, cu «Mostenirea lui Goldfaden», ultima aniversare, «filmica». Am avut si cateva aniversari teatrale extraordinare. Cam asa s-au scurs si celelalte aniversari ale mele. La o atat de mare distanta, au ramas toate unice. N-am avut timp, intre ele, sa ma gandesc la timp, trecerea timpului si alte asemenea. Am fost foarte risipitor cu ceea ce n-am avut niciodata deajuns. Cu timpul! Niciodata nu mi-a ajuns! Nici azi!"

×
Subiecte în articol: calendar film