Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Ca unul care nu prea am fost răsfăţat de viaţă (de la 9 ani am fost elev intern al unui liceu din Cluj), aniversările nu s-au asociat în mintea mea cu ceva agreabil", spune profesor universitar doctor Sergiu Anghel.Astăzi împlineşte 56 de ani. La mulţi ani!
"În internat, nimeni nu ştie când te-ai născut. De multe ori uitam eu însumi. Vreo carte poştală venită de la părinţi - de regulă cu câteva zile întârziere şi cu invariabila urare «să creşti mare» - îmi amintea lucrul ăsta: creşteam...
Într-o noapte de 12 februarie, iubirea mea din liceu, o unguroaică blondă şi frumoasă ca îngerii catedralei din Arad, riscând o gravă exmatriculare, s-a strecurat pe culoarul lung şi sinistru care ducea de la dormitorul fetelor până la infirmieria unde eram bolnav, a intrat în cameră, s-a apropiat de patul meu şi m-a sărutat: «La mulţi ani de ziua ta!», după care - spaima din suflet trebuie să o fi preschimbat într-o nălucă - dispăru într-o secundă ca o umbră hăituită de teamă.
Pe lângă aniversările durdulii şi zaharate ale fătălăilor daţi de mici la grădiniţa germană şi specializaţi în suflatul în lumânări cu guleraş, aniversarea mea de atunci a fost şi a rămas un reper de umanitate amară; o clipă a fulminaţiei, hrănită din suma tuturor durerilor latente. Mă gândesc la momentul acela în fiecare an. Să iubeşti asumând riscuri este iubire la superlativ.
Simetric, o aniversare superlativă, moment al lacrimilor de bucurie, ar trebui să includă un gând oferit celor care plâng pur şi simplu. Asta fac de ziua mea; mă bucur de ce am şi mă întristez de ce nu au mulţi.
Cine sunt?
Nu ştiu cât de evident ar fi pentru cei - mult mai mulţi - care nu mă cunosc, dacă m-aş defini din perspectiva profesiei; destul de puţin cunoscută şi ea în România, ţară cu o scenă eminamente teatrală şi cu un gust istoric verificat pentru dezechilibre şi disproporţii. Mi se pare că va fi mult mai evident pentru toată lumea dacă voi spune şi eu, la rându-mi: «Je ne suis pas Adrian Iorgulescu. Je ne suis pas non plus Voicu (Zoe) Enăchescu».
Astfel voi putea fi identificat la antipodul cinismului şi al barbariei, întrucât am fost o victimă a acestora. Într-adevăr, cei doi de mai sus au putut să ajungă atât de jos(nici) încât să desfiinţeze singura structură de coregrafie contemporană din România... O concluzie? Sergiu Anghel este un artist dorit de publicul român căruia ex-ministrul, ex-compozitorul şi actualul comper politic Adrian Iorgulescu, care a avut tot atâţia spectatori câte opere a scris, îi interzice să-şi practice arta în România bunului-simţ. Să fie oare pentru că nu i-am montat nici una din «creaţiile» muzicale pe care nu le ascultă nimeni? Poate.
Ca ministru al Culturii, primul lucru pe care l-aş face: mi-aş da imediat demisia. Mi se pare actul de minimă decenţă al unui om de cultură în vremuri normale. Apoi m-aş întoarce la instrumentele mele de lucru. Aş face cultură, pentru ca un eventual ministru al Culturii onest şi priceput să aibă obiectul muncii.
Nu mi-e dor, dar mi-e drag, că - uite! - îi mai pomenesc cu ocazia asta pe unii de care nici dor nu-mi este şi nici dragi nu-mi sunt."
