x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astazi e ziua ta - Simona Gherghe

Astazi e ziua ta - Simona Gherghe

30 Oct 2004   •   00:00
Astazi e ziua ta  -  Simona Gherghe

In copilarie si-a dorit sa fie, pe rand, astronaut, arheolog sau chirurg. Dupa care, ani intregi, credea ca va deveni profesoara de franceza. Pana in momentul in care a intrat in presa n-a visat nici o secunda ca va deveni jurnalist! Acum, Simona Gherghe prezinta stirile de la ora 13:00 de la Antena 1. Duminica implineste 27 de ani.



"Prietenoasa, sincera si... moldoveanca!"

"Anul acesta, vor fi alaturi de mine cativa prieteni buni si colegi apropiati. Este a treia aniversare fara parintii mei, care locuiesc la Iasi. Insa, ca in fiecare an, ma suna primii sa-mi spuna "La multi ani!", la 6:45 dimineata, ora la care m-am nascut. A fost un an plin si bun, aproape ca l-am trait pe nerasuflate. De altfel, asa e de vreo trei ani incoace, de cand m-am mutat la Bucuresti. Sau poate ca e doar o senzatie si nu-mi amintesc eu foarte bine cum trecea timpul cand aveam 17 ani. Imi sunt dragi aniversarile din copilarie, in familie, cu verisorii mei, cu prietenii de joaca si cu nelipsitul tort, intotdeauna de ciocolata. Asta pentru ca, tot la o aniversare, la 4 ani cred, s-a rupt prietenia mea cu frisca. Am mancat atat de mult si mi-a fost atat de rau, incat de atunci nu mai pun gura pe frisca! Acum ca mi-am adus aminte, mi s-a facut dor de casa de la Iasi si de petrecerile pe care ai mei le organizau pentru mine. In ultima vreme, mi-am petrecut ziua mai mult pe fuga, fie intre examene, cand eram studenta, iar in ultimii ani, in redactie, alaturi de colegii de la stiri, intre un jurnal si o transmisiune in direct. Cred ca vremea a trecut firesc, nici prea lent, nici prea repede. In ritmul meu, de fapt. Suficient de repede cat sa nu ma plictisesc, suficient de incet, cat sa nu fac greseli (prea mari). La 27 de ani o sa muncesc mai mult, o sa fiu mai buna decat anul trecut, poate ca o sa am mai mult timp liber, sa fiu mai mult alaturi de cei dragi, sa am grija sa fiu sanatoasa... Sunt doar lucruri care tin de mine si pe care stiu ca le pot face. Sunt un om realist. Nu o sa spun niciodata: la 27 de ani o sa schimb lumea! Un an in plus nu are cum sa fie o povara. E doar o sansa in plus sa fiu mai inteleapta si sa-mi traiesc timpul cat mai frumos. Si pentru ca mi l-am atribuit, sunt egoista, patimasa, prietenoasa, sincera si... moldoveanca!" (Cristian Petru)

×
Subiecte în articol: calendar