x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Luni 18 septembrie 2006

Luni 18 septembrie 2006

de Violeta Cristea    |    Ramona Vintila    |    18 Sep 2006   •   00:00

Este ziua 261 a anului
Au mai ramas 104 zile

SOARELE
  • Rasare la 6:59
  • Apune la 19:22

    LUNA
  • Rasare la 2:28
  • Apune la 17:58
  • Luna noua - 22 septembrie
  • Primul patrar (Luna in crestere) - 30 septembrie
  • Luna plina - 7 octombrie
  • Ultimul patrar (Luna in descrestere) - 14 octombrie
  • SARBATOARE CRESTINA
    Astazi crestinii il sarbatoresc pe Sfantul Eumenie. Din tineretea varstei, alegand viata sihastriei, a dobandit smerenia cea desavarsita. De aceea i s-a incredintat si turma Bisericii din Gortina. A omorat un balaur groaznic ce a navalit asupra lui cu facliile. Apoi, mergand la Roma, ca un inalt luminator, a luminat cu dumnezeiestile invataturi, inspaimantand pe multi cu semne si cu minuni. De acolo, sosind la Tebaida, numaidecat a potolit intristarea secetei. Aflandu-se acolo, si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu. Dupa mutarea sa, tebanii i-au trimis trupul la mosia si la turma sa, la locul ce se cheama Raxos, unde se afla si cinstitul trup al lui Chiril.

    CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
  • Sf. Eumenie, Episcopul Gortinei; Sf. Mucenici Ariadna si Castor
  • CALENDAR ROMANO-CATOLIC
  • Sf. Iosif din Copertino, proroc
  • CALENDAR GRECO-CATOLIC
  • Sf. Eumeniu, mucenic
  • PROVERBUL ZILEI
    "Omul sarac e al doilea drac"


    Fecioara (23 august - 22 septembrie)

    S-A INTAMPLAT AZI
    In Romania
  • 1848 - Prin decizia Consistoriului, la Institutul Teologic din Cernauti se introduce limba romana ca Limba de predare pentru toate materiile de studiu; concomitent, Limba si literatura romana se introduce si la Liceul latino-german ca obiect de studiu. Noua catedra este incredintata lui Aron Pumnul;
  • 1911 - Grigore Brezeanu realizeaza primul film artistic romanesc, "Amor fatal", cu Lucia Sturdza si Tony Bulandra;
  • 1916 - Batalia de la Petrosani. Trupele romane se retrag pe linia de frontiera.
  • In lume
  • 1180 - Filip Augustus devine rege al Frantei;
  • 1502 - Cristofor Columb ancoreaza la Costa Rica. Este al patrulea si ultimul sau voiaj;
  • 1635 - Imparatul Ferdinand al II-lea declara razboi Frantei;
  • 1914 - Se incheie, la Petrograd, Conventia secreta ruso-romana, prin care Rusia se angajeaza sa garanteze si sa apere integritatea teritoriala a Romaniei si recunoasterea drepturilor acesteia asupra teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de romani, in schimbul unei neutralitati binevoitoare a Romaniei fata de Rusia.
  • NASCUTI LA 18 septembrie
  • 53 - Traian, imparat roman (m. 117);
  • 1765 - Papa Gregory al XVI-lea (m. 1846).
  • CLICK ISTORIC
    Astazi, regretata actrita Greta Garbo ar fi implinit 101 ani. "Divina", pe numele ei adevarat Margareta Lovisa Gustafsson, s-a nascut la Stockholm. In adolescenta, neavand pregatire, a lucrat ca ajutor de barbier. Norocul ei s-a numit regizorul Mauritz Stiller, care a descoperit-o cand ea avea 17 ani si i-a transformat complicatul nume adevarat in carismaticul Greta Garbo ("Garbo" inseamna in limba suedeza dracusor sau spiridus, iar in spaniola, gratios, elegant). Regizorul i-a incredintat rolul principal intr-un film care avea sa fie o capodopera "Gosta Berling", dupa romanul omonim al scriitoarei suedeze, Selma Langerlof. Garbo a emigrat in SUA in 1925, unde a primit cetatenie americana si s-a lansat gratie frumusetii si originalitatii sale. A devenit celebra in intreaga lume pentru aerul nobil si prestatia actoriceasca deosebita. A jucat in zece filme mute si in 14 pelicule sonore, remarcandu-se in special in "Grand Hotel", "Regina Christina", "Anna Karenina" etc. De-a lungul carierei cinematografice, actrita a preferat personajele excentrice si damnate, victime ale unor iubiri neimpartasite, lucrand cu cei mai mari regizori ai vremii. In 1954 a primit Premiul Oscar "pentru rolurile sale de neuitat". A incetat din viata in 1990, la New York. Greta Garbo a fost si a ramas o mare stea a ecranului, care nu va apune niciodata.

    Credinte populare, traditii, semne
    Traditiile populare amintesc de carul de bejenie cu doua oisti, de luntrile cu care se transportau in balta vitele si alimentele, de gropile in care se ascundeau bucatele, de rasnita nelipsita din inventarul cu care se pornea in bejenie: "Se puneau rasnita si putina cu branza in car, luau vitele si fugeau in codru" (Oancea, jud. Galati); "Caruta avea doua protapuri. Puneai rasnita si boabele in caruta si fugeai in Padurea Seaca. In caruta rasneai boabele pentru mamaliga" (Scornicesti, jud. Olt); "Cand veneau turcii, puneau rasnita in coada carului si fugeau la Rapa Sanilii. Stateau acolo pana plecau turcii" (Vladesti, jud. Galati); "Fiecare gospodar avea luntre. Punea in ea rasnita, cerealele si mergea pe balta la Prut, pe grinduri. Daca se terminau boabele, veneau noaptea la groapa de bucate si luau altele. Duceau acolo si vitele"; "Se ascundeau cerealele in gropile de bucate si fugeau in codru" (Oancea, jud. Galati). Ingrozit de jefuirea Targovistei de catre turci, Paul de Alep si alti clerici sirienii au urmat si ei pilda romanilor: "Noi trimisesem inca mai dinainte toate lucrurile noastre in munti, prin mijlocirea si increderea acelui staret. El daduse tuturor cetelor de tarani care locuiau in acei munti cate o boccea, doua sau trei, cu lucruri ale noastre... ca sa le pastreze sau sa le ascunda in pesteri si in tainite, in varful muntilor, stiute si cunoscute numai de ei". Marturii scrise ne-au lasat si alti calatori straini. (Profesor Ion Ghinoiu)
    ×
    Subiecte în articol: calendar