x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Dan Perjovschi

Omul zilei: Dan Perjovschi

21 Apr 2009   •   00:00
Omul zilei: Dan Perjovschi
Sursa foto: Andreea Balaurea/MEDIAFAX

Artist plastic



Publicul ceh va participa mâine la o întâlnire cu artistul român Dan Perjovschi cu ocazia prezen­tării în avanpremieră a unei expoziţii permanente cu desenele sale la Biblioteca Tehnică Naţională din Praga.

Proiectul de mare anvergură constă în acoperirea pereţilor instituţiei cu desene repre­zentând situaţii şi preocupări specifice omului contemporan, dar cu valabilitate universală şi independentă de un moment istoric concret, de la Uniunea Europeană, la sărăcie, şomaj, libertate, puterea corporaţiilor transna­ţionale, rolul banilor în cadrul existenţei ome­neşti şi locul artistului în societate.

Dan Perjovschi s-a născut în 1961, la Sibiu. După Revo­luţia din 1989, el a făcut parte din aşa-numitul "prim val" al artiştilor plastici români de avangardă.

Pentru invitaţia de a-şi expune opera la Praga, Jurnalul Naţional îl declară pe Dan Perjovschi "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar