x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Lucian Giurchescu

Omul zilei - Lucian Giurchescu

de Mihai Stirbu    |    Violeta Cristea    |    07 Iun 2006   •   00:00
Omul zilei  -  Lucian Giurchescu

regizor de teatru
Varsta: 76 de ani

  • Stabilit la Copenhaga, intre montarile din Danemarca si din alte tari vest-europene, revine si lucreaza si in Romania.
  • Piese puse in scena: "Femeile savante", "Jocul dragostei si al mortii", "Taranul baron".

    Astazi, in saloanele Resedintei Ambasadorului Romaniei la Copenhaga se va desfasura ceremonia de decernare a Ordinului "Meritul Cultural" in grad de Mare Ofiter regizorului Lucian Giurchescu. La ceremonie vor participa reprezentanti ai cercurilor culturale din Copenhaga, ai mass-media daneze si membri ai diasporei romanesti. Giurchescu a cerut azil politic in Danemarca in 1979. Absolvent al IATC, regizorul s-a facut remarcat in tara si in strainatate, punand in scena peste 120 de spectacole, cu piese ale celor mai renumiti dramaturgi ai lumii, din toate timpurile, de la Aristofan la Shakespeare, de la Moli"re la Cehov, de la Pirandelo la Caragiale. El si-a dedicat intreaga viata promovarii culturii romanesti, in special in domeniul teatrului, pe plan international. Pentru contributia sa la afirmarea identitatii spirituale romanesti in spatiul nordic si grija constanta pentru o prezenta artistica de marca intr-un mediu cultural plurivalent, care au dus la decernarea inaltului ordin, Jurnalul National il declara pe Lucian Giurchescu "Omul zilei".
  • ×
    Subiecte în articol: calendar