x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Lucian Pahontu

Omul zilei - Lucian Pahontu

31 Ian 2006   •   00:00
Omul zilei  -  Lucian Pahontu

Directorul Serviciului de Protectie si Paza (din decembrie 2005)
Varsta: 42 de ani

  • 1999-2002: A detinut functia de sef de Stat Major la Brigada 11 Mobila Jandarmi Bucuresti
  • 2002-2005: Fost comandant al Brigazii Speciale de Interventie a Jandarmeriei "Vlad Tepes"

    Vestea ca s-ar fi atentat la viata presedintelui Traian Basescu a facut ieri mare valva. Cateva ziare si televiziunile au avut drept cap de afis "bomba" gasita de sepepisti in hidrantul de la etajul I al Prefecturii Vrancea, de Ziua Unirii, cand Traian Basescu a fost prezent la Focsani. In urma telefonului anonim care anunta "bomba", birourile functionarilor au fost minutios controlate cu aparatura de detectare a metalelor si cu caini-lup, iar dispozitivul gasit a fost dus pentru a fi analizat. Dupa ipoteze si scenarii carora li s-au dedicat spatii ample, Lucian Pahontu, directorul SPP, a pus lucrurile la punct, explicand ca "bomba" era de fapt "o teava de culoare galbena din material plastic, cu o lungime de 5-7 cm, doua fire si o bucata de metal", care nu a prezentat nici un pericol pentru viata presedintelui. Pentru ca a avut taria sa dezamorseze o bomba mediatica, refuzand tentatiile supralicitarii unor merite ale institutiei prin aducerea acestei stiri la justa ei valoare, Jurnalul National il declara pe seful SPP, Lucian Pahontu, "Omul zilei".
  • ×
    Subiecte în articol: calendar